Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor a transmis, ieri, că cei care ar fi trebuit să susţină proba practică a examenului de conducere vineri, 16 august, sunt aşteptaţi la sediul serviciului pentru reprogramare.

În contextul în care ziua de vineri, 16 august, a fost declarată zi nelucrătoare, bihorenii care aveau de susţinut examenul pentru permisul de conducere în această zi, vor fi reprogramaţi. Potrivit unei informări transmise ieri, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bihor, “conform H.G. nr.557/2019 s-a stabilit ca ziua de 16 august 2019 să fie zi liberă pentru salariaţii instituţiilor şi autorităţilor publice. Drept urmare, persoanele programate la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere în data de 16 august sunt rugate să se prezinte la sediul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor în vederea reprogramării pentru o dată cât mai apropiată”.