Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor aduce la cunoștința publicului faptul că, în perioada 2 - 8 iunie, Casa Darvas – La Roche va fi închisă, în vederea reamenajării expoziției de mobilier din sufragerie.

 

După reamenajare, vizitatorii vor avea ocazia să admire un mobilier compus din mai multe piese, acesta fiind achiziţionat din Glasgow şi proiectat de arhitecții Vágó László şi József Vágó.

Atât decoraţiunile, cât și forma corpurilor din garnitura de mobilier preiau din simbolistica Casei Darvas – La Roche.

Casa Darvas – La Roche se va redeschide în data de 9 iunie, ora 18:00, în prezența specialiștilor de la Muzeul Național Peleș. Grădina casei se poate vizita în continuare, în intervalul orar 10:00 – 20:00, de marți până duminică.  Evenimentul „Joia la Darvas” a rămas neschimbat, acesta desfăşurându-se joi, 2 iunie, conform programului.

„Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice își cere scuze pentru acest neajuns celor care doreau să viziteze casa în acest interval de timp”, au transmis organizatorii.