Ce se întâmplă atunci când un medic pune un diagnostic greșit? Răspunsul e simplu, se dă un tratament greșit. Dar dacă tratamentul este greșit? La fel de simplu, boala rămâne în cel mai bun caz aceeași, dar de obicei se înrăutățește sau în cazuri grave bolnavul moare. Cred că este suficient de clar acest lucru pentru oricine. Am mai spus-o deseori că societatea este un organism viu, cu bolile sale.

Acest organism are organe: justiție, învățământ, sănătate etc. Organismul social românesc este bolnav. Mai grav este că toate organele sale sunt bolnave. Să luăm sistemul sanitar. Prima lui boală este sărăcia. Practic societatea nu are bani pentru a crea condiții hoteliere decente, a cumpăra aparatura necesară la zi, a da salarii care să țină medicii în țară, care nu mai sunt tineri și se simt mai competitivi plus fără motivații familiale etc. își iau lumea în cap. Sunt de vină pentru aceasta medicii? Ei au distrus economia națională, ducând la cele mai mici colectări pe cap de locuitor din Europa, indiferent cât este procentul din salariu, pentru că 7% din salariul românilor face cât 1% din salariile occidentale și apoi câți lucrează! De luni bune, seară de seară, televiziunea manipulării naționale bombardează populația cu „știri bombă” din sănătate. Dincolo de efortul televiziunii de a fixa în mod diversionist atenția populației pe „prefabricate emoționale”, distrăgându-i atenția de la problemele grave ale țării și mai ales de la analiza partidelor și veşnicilor, nemuritorilor candidați în Parlament și Senat, mai este interpretarea pe care o dau „știrile bombă”. Toate lumea vede ce se arată: muște, viermi, găleți jegoase, gândaci și șobolani în saloane, pereți cu egrasie etc... Alături de aceste rușinoase peisaje sunt puși întotdeauna medicii. Dar oare toate acestea sunt probleme medicale sau probleme de administrație? De ce nimic din acestea nu se întâlnește în spitalele private? Pentru că spitalele de stat sunt conduse de clienți politici, în imensa lor majoritate incapabili. Posturile se ocupă prin „concursuri paravan”. Clientelismul omoară oamenii în spitale, nu medicii, iar clientelismul este fenomen politico-social. Diagnosticul trebuie să meargă la cauză. De fapt, clientelismul a distrus o economie, distruge o țară și pune în pericol viitorul unui popor. De ce nu vor să vadă comentatorii televiziunii antinaționale adevărata cauză? Nu au voie să supere „în sus” și li se dictează să scuipe în jos? De 25 de ani clienți au fost și miniștrii Sănătății și aproape toți aciuiații de prin MSF. Nici unul nu a avut o viziune de ansamblu care să reformeze conform unor principii sistemice sistemul de sănătate. Domnul ministru a pus un diagnostic cum a știut și el ca invitat într-un guvern: „Plicul, plicul e soluția, plicul e răul”! Deci plicul este de vină că se prăbușesc tavanele peste bolnavi, că saloanele sunt alei pentru șobolani, că plasele pentru țânțari etc...? Dar despre achiziții ce zice domnul ministru? Dar despre aparatura cumpărată care se uzează stând nepusă în funcțiune? Ce legătură au astea cu plicul? Care-i diagnosticul corect? Desigur incorectitudinea, lăcomia și condiționarea actului medical trebuie eradicate, dar acest lucru nu va rezolva starea falimentară a sistemului sanitar. Ministrul, dacă are minte, trebuie să meargă la cauză, să pună diagnosticul corect. Iar televiziunea, dacă se vrea națională, ar trebui să știe două lucruri: a) Să caute cauza răului, nu să exploateze propagandistic și diversionist suprafața putredă a realității, consecință a răului. Nu de alta, dar televiziunea este plătită din banii celor pe care îi trișează. b) Această televiziune face un imens rău cumpabilizând in corpore personalul medical, inducând în rândul populației neîncredere în propriii săi medici, ceea ce afectează (atenție!) rezultatele terapeutice. În orice tratament, atunci când pacientul nu are încredere în medic, riscul de eșec crește de peste 10 ori. Pe de altă parte, toți cei cu bani și cei cu „zile”, în caz de îmbolnăviri, se internează în străinătate, unde cheltuielile sunt imense și deseori revin în țară să se retrateze. Toată lumea a văzut cât costă o lună de spitalizare pentru arși în străinătate: 100.000 euro! În lume se promovează turismul medical, iar statele conduse de gospodari cu cap își promovează cât și pe unde pot potențialul medical, imeginea lui, reclama lui. Ai noștri? Mai rău decât sinucigașii! Câți cetățeni români se tratează în străinătate, domnule ministru, fără bani? Câți bani se scurg din țară? Câți din sărăcia CAS-ului? Deci, ce diagnostice puneți, domnule ministru? Încă o întrebare, domnule ministru. De ce toți medicii români după ce pleacă din țară sunt performanți, lucrează în spitale de mare prestigiu, conduc secții și departamente esențiale și nimeni în lume nu se plânge de ei și nu ridică probleme? Tot ei sunt cei care au fost în țară. Nu credeți că şi această întrebare este esențială și că merită un răspuns?