În baza Legii 550/2002, au fost vândute 195 de spaţii comerciale proprietate privată a statului aflate în administrarea Consiliului Local Oradea. În urma acestor vânzări, vor fi încasate 208 miliarde de lei, din care 15% vor ajunge la bugetul statului, restul de 85% rămânând la bugetul local. "Banii vor intra gradual la buget, pentru că spaţiile au fost vândute, în cea mai mare parte, în rate", a declarat Florian Dacin, secretar al Consiliului Local Oradea. Florian Dacin a mai precizat că sunt probleme cu unele spaţii comerciale, care nu pot fi vândute din cauză că fac obiectul unor procese aflate pe rol în instanţă. În mod curent, pentru a intra în posesia titularilor, spaţiile sunt evaluate de cinci persoane atestate, care trimit rezultatul la comisia care se ocupă de aceste spaţii, aici urmând să se negocieze direct cu cei interesaţi de cumpărarea acestora. "Până acum, cinci titulari de spaţii nu au acceptat preţul stabilit de evaluatori, considerându-l prea mare. Acele spaţii au fost scoase la licitaţie, dar şi cei care s-au prezentat au considerat preţul de pornire prea mare. Rămâne de văzut ce soluţii vom adopta în aceste cazuri", a adăugat secretarul Consiliului Local Oradea. I.M.