Din presă am aflat că se precipită acţiuni de înfiinţare a Fundaţiei maghiaro-române "Gojdu" la Budapesta, în timp ce vechea Fundaţie "Gojdu", înfiinţată în anul 1870, şi-a reluat activitatea la Sibiu din anul 1996, dar este împiedicată să-şi intre în proprietatea şi folosinţa patrimoniului ei, care este în continuare sechestrat în Ungaria, din anul 1953. Pentru a ne lămuri asupra chestiunii, ne-am adresat domnului conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, care este un specialist recunoscut al problemei despre care a publicat studii şi articole în amândouă ţările şi în special "Cartea bicentenarului Emanuil Gojdu 1802-2002". - Domnule profesor, ce poate să fie şi să însemne noua fundaţie despre care se spune că se va înfiinţa la Budapesta în curând? - Din punct de vedere românesc, ar putea să fie o apropiere de subiectul şi moştenirea Gojdu, dar, din punct de vedere al părţii maghiare, este clar o păcăleală şi o îndepărtare, din moment ce nici măcar nu se acceptă ca sediul ei să fie la Casele Gojdu din centrul Budapestei, ci este îndepărtată de acestea şi dusă într-o vilă separată, de pe dealul Budei. Ideea fundaţiei comune a apărut în discuţiile dintre foştii premieri Medgyessy P?ter şi Adrian Năstase, în toamna anului 2002, fiind o valorificare simbolică a lui Gojdu ca punte de legătură între România şi Ungaria. Am sperat şi sperăm să fie şi o anticameră către recuperarea moştenirii Gojdu cu care Ungaria este datoare României. Altfel nu va însemna nimic în cariera acestui subiect, dimpotrivă, va fi o diversiune diplomatică a părţii maghiare. Cred că sediul ei trebuie să fie acolo unde s-a pus şi placa memorială "Gojdu", adică în clădirile de pe Kiraly (strada Kiraly) ale Fundaţiei Gojdu de la Sibiu. - Care este situaţia distribuirii patrimoniului Fundaţiei "Gojdu"? - Din patrimoniul de peste 1,1 miliarde de dolari, s-au dat 43 de milioane de forinţi Vicariatului Ortodox Român de la Giula, în anul 1993, şi s-au restituit aproximativ 900 mp de clădire pentru Capela Ortodoxă Română din Budapesta. Restul, până la aproape 5000 mp, s-au vândut public, în mod ilegal, de către Primăria sectorului 7 din Budapesta, iar depozitele financiar-bancare au rămas uitate. - Ce ar fi acum de făcut? - În principiu, pornim întotdeauna de la respectarea voinţei testamentare a mecenatului Emanuil Gojdu, aşa cum a formulat-o legal în anul 1869, că îşi lasă averea pentru tinerii români ortodocşi din România, Ungaria şi Serbia, care sunt beneficiarii săi legali. În completare, venim cu cerinţa art. 249, al. 5 din Tratatul de pace de la Trianon (1920), care prevede ca fundaţiile de orice fel, înfiinţate în fostul Regat al Ungariei, în starea în care se găsesc acele bunuri şi valori la data de 28 iulie 1914, vor fi puse de către Ungaria (deci nu de către altcineva!) la dispoziţia Puterii ai căror supuşi au devenit sau vor deveni beneficiarii de statut iniţial ai acelor fundaţii. Cred că am redat exact înţelesul din text. Din acel pasaj se constată că 90% din patrimoniul mobil, imobil şi financiar-bancar al Fundaţiei se predă României, deoarece 90% dintre românii ortodocşi din fosta Ungarie dinainte de Trianon au devenit supuşi români, apoi 6% revine tot aşa Serbiei, pentru românii din Voivodina, respectiv 4% revine românilor ortodocşi rămaşi în Ungaria. Nimeni şi nimic nu poate eluda, modifica, întocmi, amâna sine die sau uita punerea în aplicare a acestei prevederi pe deplin legale din punct de vedere al dreptului internaţional şi al respectării voinţei testamentare a lui Gojdu. - De ce nu s-a pus, totuşi, în aplicare cerinţa acelui articol din Tratatul de la Trianon. - Tocmai de aceea pentru că a fost inclus şi a făcut parte din acel tratat, pe care partea maghiară nu l-a agreat din chiar momentul semnării lui. În mod artificial, disconfortul cunoscut al părţii maghiare, când e vorba de Tratatul de pace de la Trianon, a fost extins de la problemele teritoriale, care nu se puteau eluda şi neîndeplini, la chestiunile conexe, care se puteau tărăgăna, între care şi aceea a departajării fundaţiilor, precum s-a întâmplat cu patrimoniul Fundaţiei "Gojdu", ce deodată a fost blocat şi a devenit invizibil. - Dar se poate spune că avem de-a face cu un caz de revizionism? - Pe cazul Tratatului de la Trianon au funcţionat două feluri de revizionism. Unul faţă de efectele articolelor puse în aplicare, acesta a fost revizionismul explicit, teritorial, prea bine cunoscut. Altul, pentru împiedicarea punerii în aplicare a unor articole, precum este cel privitor la dezmembrarea şi succesiunea patrimoniului fundaţiilor, între care şi Fundaţia Gojdu. Acesta este un revizionism implicit mai puţin cunoscut şi care are succes de peste optzeci de ani! Cum arătam şi cu alte ocazii, pentru practicarea lui s-a produs o solidarizare a unor persoane juridice maghiare, care, de-a lungul timpului, au efectuat ceea ce am numit "spălarea de proprietate", adică s-au înţeles şi au trecut acel patrimoniu dintr-o mână în alta, ca să-i piardă urma. Paradoxal, întrebat de presă, de ce vinde Casele Gojdu, primarul sectorului 7 al Budapestei, Szabo Zoltan, a declarat că pe el nu-l interesează cum a ajuns statul maghiar în proprietatea acelui patrimoniu, ci îl interesează doar că Primăria le-a primit în 1993 printr-o lege, deci pe cale legală şi le poate vinde. Ceea ce a şi făcut, în mod precipitat, cu un preţ sub nivelul pieţei imobiliare din Budapesta. - Cineva a spus că avem de-a face cu un caz de înaltă corupţie. - Da, aşa ceva avem! - Cum vedeţi rezolvarea? - Numeroasele amânări şi devierile practicate de partea maghiară arată că un proces internaţional este necesar şi inevitabil. Va fi un proces de rezonanţă, deoarece va fi implicit un proces al comunismului din Ungaria, ţinând cont de sechestrarea abuzivă, din anul 1953, a patrimoniului Fundaţiei "Gojdu", care se menţine şi acum.