În vederea repartizării echilibrate a birourilor notariale în judeţ, Prefectura a cerut suplimentarea numărului de notari publici
Instituţia prefectului Bihor a depus, săptămâna trecută, la Ministerul Justiţiei propunerile de modificare a legislaţiei notarilor publici şi înfiinţarea a 10 noi birouri notariale cu activitate permanentă în judeţul Bihor. Aceste propuneri au fost făcute fără sprijinul Camerei Notarilor Publici Oradea, care a refuzat suplimentarea numărului de posturi pentru celelalte oraşe din judeţ, dar şi pentru mediul rural.
Accesul populaţiei la serviciile notariale este foarte greoi, în condiţiile în care unii bihoreni sunt nevoiţi să străbată zeci de kilometri pentru a ajunge la un astfel de cabinet. Din cele 50 de cabinete notariale câte funcţionează în prezent la nivelul judeţului, 40 sunt în Oradea şi doar 10 în teritoriu, motiv pentru care Prefectura Bihor a solicitat suplimentarea numărului de posturi notariale pentru celelalte oraşe din judeţ, dar şi pentru mediul rural. Dacă în Oradea există un notar public la 7.000 de locuitori, în Beiuş îşi desfăşoară activitatea un singur astfel de cabinet, care deserveşte cei 60.000 de locuitori din oraş şi comunele limitrofe, la Ştei - unul la 30.000, Salonta - 2 la 60.000, Aleşd - 3 la 60.000, Marghita - 2 la 60.000, Valea lui Mihai şi Săcueni - unul la 60.000. Distanţa mare pe care o au bihorenii de parcurs pentru a beneficia de serviciile unui cabinet notarial i-a determinat pe unii primari să depună cereri la Prefectura Bihor, prin intermediul căreia solicită înfiinţarea unor noi posturi în zonele deficitare. Ca urmare a acestor cereri, Prefectura a solicitat Ministerului Justiţiei emiterea unui ordin prin care să se înfiinţeze noi posturi în Beiuş, Ştei-Vaşcău, Ceica-Dobreşti, Salonta, Tinca, Tileagd, Bratca- Vadu Crişului, Marghita, Popeşti-Suplacu de Barcău, Valea lui Mihai şi Săcueni. Totodată, Prefectura a propus emiterea unui ordin, de către Ministerul Justiţiei, prin care să se stabilească numărul de posturi în funcţie de numărul de locuitori, adică cel puţin un notar la 10.000 de locuitori pentru un judeţ sau un notar la 6.000-8.000 de locuitori în municipii şi zona metropolitană şi un notar la 10.000-12.000 locuitori în oraşe şi comune. De asemenea, prefectul a solicitat repartizarea echilibrată a birourilor notariale în judeţ, care să nu implice o deplasare mai mare de 15 km a populaţiei până la cel mai apropiat notar, precum şi interzicerea schimbării sediului biroului notarial într-o altă localitate pentru o perioadă mai lungă de timp.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.