Bilanţ la Garda Judeţeană de Mediu: În trimestrul II, sancţiuni de aproape 430.000 lei
În cel de-al doilea trimestru al anului, lucrătorii Comisariatului Judeţean al Garnii Naţionale de Mediu (CJGNM) au efectuat un număr de 329 inspecţii, dintre care 112 – planificate conform planului anual de controale şi, respectiv, 217 inspecţii neplanificate.
În cadrul inspecţiilor neplanificate au fost înregistrate: 50 de controale efectuate în urma sesizărilor; 1 control de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior; 5 controale de identificare a unor obiective noi; 9 controale în urma autosesizării: 92 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu; 2 controale de verificare a respectării măsurilor din actele de reglementare; 1 control pentru emiterea, prelungirea, revizuirea actelor de reglementare; 57 de verificare cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean. Neconformităţile contstate în teren au fost legate de: lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului; nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu; nerealizarea în totalitate şi la termen a măsurilor stabilite în timpul controalelor anterioare; neîntocmirea evidenţei gestionării deşeurilor; depozitări necontrolate de deşeuri direct pe sol sau în albiile râului; lipsa contractelor de colectare a deşeurilor de pe raza unităţilor administrativ teritoriale; neimplementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor de pe raza comunelor.
În urma verificărilor, comisarii au aplicat 25 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 426.000 lei, cea mai mare sancţiune ridicându-se la 50.000 lei, aplicată atât societăţilor comerciale, cât şi administraţiilor publice locale pentru nerealizarea în totralitate şi la termen a măsurilor stabilite în cadrul controale desfăşurate anterior. Potrivit datelor oficiale ale Comisariatului Judeţean de Mediu, în cursul trimestrului II au fost soluţionate definitiv şi irevocabil 4 plângeri contravenţionale, actele de control încheiate fiind menţinute ca temeinice şi legale. Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea măsurilor impuse în cadrul controalelor anterioare, cu ocazia verificării reclamaţiilor înregistrate, precum şi verificarea stării de salubritate a localităţilor şi cursurilor de apă din judeţul nostru. Trebuie precizat că, în activitatea de control, o pondere importantă a reprezentat soluţionarea reclamaţiilor şi sesizărilor, dovadă faptul că din cele 77 de sesizări înregistrate, 21 au vizat depozitări necontrolate de deşeuri, 7 – aspecte privind calitatea aerului, 13 – deversări de ape uzate, 5 – tăieri ilegale de vegetaţie din afara fondului frestier. Totodată, 1 sesizare a fost clasată conform art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, alte 18 sesizări fiind redirecţionate către instituţiile competente spre soluţionare. Conform precizărilor făcute de către GJM, în cursul lunii mai, comisarii instituţiei, împreună cu reprezentanţi ai ANRM şi Poliţia Locală au identificat un teren privat din zona Episcopia din Oradea unde se efectuau lucrări ilegale de extracţie minereu (nisip cuarţos), fapt pentru care a fost întocmită o sesizare penală. De asemenea, ca urmare a unei sesizări făcute în cursul lunii iunie legat de mortalitatea piscicolă din canalul colector din zona Tărian, CJGNM împreună cu ABA Crişuri a efectuat un control, fiind constatate mortalităţi pisciole doar la exemplarele mature (circa 70 kg), cauza principală fiind lipsa oxigenării suficiente a apei. În fine, tot în cursul lunii iunie, comisarii au întocmit o sesizare penală privind extracţia de minereu (gresie ornamentală) fără autorizaţie de mediu pe raza comunei Cărpinet în Situl de importanţă Comunitară ROSCI Platoul Vaşcău.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.