Lucrătorii IPJ Bihor au finalizat cercetările în privinţa unui grup infracţional format din nouă tineri bihoreni, care au comis 19 infracţiuni de furt calificat. Cei nouă bihoreni, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, în perioada 23.11.2004 - 22.01.2006, în baza unor înţelegeri prealabile, constituiţi într-un grup infracţional, au comis un număr de 19 infracţiuni de furt calificat pe raza judeţului Bihor, din care 17 din diverse societăţi comerciale şi două furturi de motociclete în dauna unor persoane fizice, iar P.R.A. şi o complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, cauzând un prejudiciu total de 90.000 RON. La finalizarea cercetărilor, în timpul cărora trei dintre cei nouă învinuiţi au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, iar unul în stare de reţinere, poliţiştii au propus trimiterea în judecată a opt persoane din grupul infracţional, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, iar faţă de unul dintre aceştia s-a propus scoaterea de sub urmărirea penală în baza art.18 ind.1 Cod penal şi sancţionarea sa cu amendă administrativă.