* În Bihor, nici jumătate din lucrări nu sunt finalizate Aproape 40 la sută din cele aproximativ 15.000 de unităţi de învăţământ din România care au fost controlate de inspectorii Ministerului Sănătăţii nu au fost igienizate încă, deşi până la începerea noului an şcolar a rămas mai puţin de o lună. ?Lucrările de igienizare sunt mai avansate în mediul urban. În mediul rural sunt multe probleme, mai ales în zonele în care nu există canalizare şi nici apă curentă. Totuşi, faţă de anii anteriori, se constată o mai mare implicare a autorităţilor administraţiei locale pentru îmbunătăţirea aspectelor legate de desfăşurarea lucrărilor de igienizare?, a declarat Mircea Beuran, ministrul Sănătăţii. Inspectorii sanitari atenţionează asupra factorilor de risc pentru sănătatea şi randamentul şcolar al elevilor, în cazul alimentării deficitare cu apă potabilă a unităţilor de învăţământ, când în clase mobilierul este neergonomic şi deteriorat, iar aerisirea şi iluminatul sunt necorespunzătoare. La nivel naţional, au fost controlate 14.638 de unităţi de învăţământ, din care 10.269 (70 la sută), din mediul rural şi 4.369 (30 la sută), din mediul urban. Din acestea, jumătate au fost şcoli generale, 41 la sută grădiniţe, 6 la sută licee şi grupuri şcolare, iar restul de 3 la sută, alte unităţi (internate, cantine şcolare, creşe, centre de plasament). În urma verficărilor, inspectorii au constatat că în 67 la sută din grădiniţe s-au finalizat lucrările de reparaţii ale clădirilor şi mobilierului, 65 la sută din şcolile verificate au terminat lucrările de igienizare, iar în 60,4 la sută din licee şi grupuri şcolare au fost finalizate lucrările de igienizare. În unele judeţe, cum ar fi Argeş, Arad, Bacău, Maramureş şi Mureş au fost realizate mai mult de jumătate din lucrările de igienizare. În schimb, în judeţele Bihor, Braşov sau Dâmboviţa stadiul de execuţie a acestora este sub acest procent. În perioada 11-18 august, Ministerul Sănătăţii a început acţiunile de verificare a instituţiilor de învăţământ la nivelul judeţelor şi a municipiului Bucureşti, în vederea eliberării, în luna septembrie, a autorizaţiilor sanitare anuale de funcţionare. Conform legislaţiei în vigoare, pentru a putea începe anul şcolar, fiecare unitate de învăţământ trebuie să fie autorizată din punct de vedere sanitar. Pentru aceasta, instituţiile au obligaţia de a realiza igienizarea generală. Inspectorii sanitari au verificat calitatea execuţiei lucrărilor de reparaţii la clădiri şi mobilier, funcţionalitatea instalaţiilor de apă, canalizare, instalaţii sanitare, precum şi modul în care s-au efectuat reparaţiile la blocul alimentar al internatelor şi la spălătoriile acestora. Acţiunile vor continua şi în luna septembrie, urmând ca în acest interval să fie eliberate şi autorizaţiile sanitare de funcţionare pentru anul şcolar 2003-2004. "Până atunci, alte echipe de control, de această dată ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, vor lua la purecat unităţile de învăţământ", după cum a declarat ministrul de resort, Alexandru Athanasiu.