Administraţia Parcului Natural Apuseni în colaborare cu Serviciul Judeţean Salvamont Bihor a demarat lucrările la proiectul de resistematizare a marcajelor turistice montane din Parcul Natural Apuseni, ca urmare a necesităţii limitării accesului turiştilor în zonele cu grad ridicat de protecţie. Într-o primă etapă a acestei acţiuni, începând din 12 iulie, vor fi eliminate din teren sau modificate următoarele marcaje: punct roşu între Circuitul Someşului Cald - Piatra Arsă, punct albastru între Cabana Vărăşoaia şi Peştera Padiş, deviaţie punct roşu în Cerc Roşu de la Pietrele Boghii la Cabana Vărăşoaia, traseu care va coborî direct spre cabană, punct roşu între Cabana Padiş şi Şesul Padiş, bandă roşie între cabanele Vărăşoaia şi Padiş (pe drum), bandă roşie între Cabana Padiş şi Şesul Padiş (pe drum), bandă roşie între Bălileasa şi Poiana Florilor, deviaţie punct roşu în cerc roşu între Bârsa Cohanului şi Cetăţile Ponorului şi deviaţie punct galben în cerc galben între Avenul Borţig şi Piatra Galbenei. Ulterior acestei acţiuni, prin grija Direcţiei Silvice Oradea şi Administraţiei Parcului Natural Apuseni, urmează să fie instalate indicatoare noi în locaţiile stabilite. În general, aceste modificări nu ridică probleme deosebite de orientare, celelalte marcaje rămânând în continuare valabile. Totuşi salvamontiştii recomandă turiştilor să abordeze cu prudenţă aceste trasee şi să-şi asigure o rezervă de timp suficientă pentru situaţia în care apar probleme de orientare. În paralel, Salvamont Bihor va executa lucrări de degajare sau de doborâturi a traseelor turistice şi a celor de escaladă, simultan cu revizuirea şi refacerea amenajărilor tehnice de siguranţă afectate în timpul sezonului rece.