Patronul firmei Selina, Beniamin Rus, a prezentat, ieri, în faţa consilierilor judeţeni modul în care vor arăta cele două cartiere pe care firma sa le va construi pe terenurile puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Bihor. Acesta a mai anunţat că mâine vor fi semnate contractele pentru primele 470 de apartamente. O parte dintre consilierii judeţeni au contestat însă transformarea a ceea ce părea a fi un proiect cu caracter social într-o afacere imobiliară, destinată a umple buzunarele firmei constructoare. Cu toate că preşedintele Alexandru Kiss promitea apartamente cu preţuri accesibile bihorenilor, odată cu încredinţarea afacerii firmei Selina aceste promisiuni au fost uitate. Ieri, Beniamin Rus a prezentat cum vor arăta cele 4.000 de apartamente pe care firma sa le va construi pe Calea Aradului, respectiv lângă Universitate. Potrivit imaginilor prezentate, acesta intenţionează să construiască, pe lângă apartamente normale, apartamente de lux, tip penthouse, precum şi apartamente cu terase de sute de metri pătraţi. Cu toate că omul de afaceri a declarat, cu jumătate de gură, că preţul unui apartament cu două camere va ajunge la 39.000 euro, probabil că această sumă se referă la o locuinţă nefinisată, având în vedere că Rus a ţinut să precizeze că numai uşa unui astfel de apartament va costa 250 de euro. De altfel, înainte de a spune preţul acestui tip de locuinţă, Beniamin Rus a încercat să găsească motivaţii, pentru ca suma să nu le pară consilierilor prea piperată. Mâine, primele 470 de persoane vor încheia contracte cu firma Selina pentru apartamentele din cartierul Luceafărul, situat pe Calea Aradului. Kiss a anunţat că BCR s-a oferit să verifice gratuit solvabilitatea persoanelor înscrise pe lista CJ Bihor. "Vor fi verificate doar persoanele care s-au înscris pe pagina de internet făcută de Consiliul Judeţean. Această listă va fi dată BCR, care ne va comunica cine îşi permite şi cine nu îşi permite să cumpere un apartament şi până la ce sumă. După verificarea listelor de către BCR, se va trece la licitaţia apartamentelor", a precizat preşedintele CJ Bihor. Proiectul prezentat de Beniamin Rus a fost contestat de consilierul PRM Felix Cozma, care a precizat că, din cauza costurilor la care au ajuns aceste locuinţe, mulţi dintre cei înscrişi pe listă nu-şi vor permite să suporte cumpărarea lor. "Unde-i caracterul social al acestui proiect?", l-a întrebat Cozma pe preşedintele CJ Bihor, adăugând că proiectul iniţial a fost deturnat. Kiss a replicat că el a asigurat terenul şi a impus ca acolo să se construiască locuinţe. "Ne-am realizat obiectivul. Se construiesc 4.000 de apartamente. Noi am reuşit să pornim o afacere, aceea a construirii de locuinţe în Oradea. Cu cât vor fi mai multe apartamente, cu atât preţul lor va fi mai mic", a menţionat Kiss. Acesta a ţinut să adauge că preţul cu care constructorul va vinde locuinţele este afacerea acestuia. "Dacă preţul va fi prea mare, nimeni nu va cumpăra şi va falimenta. Apoi o să le cumpărăm noi la un preţ mai mic", a afirmat preşedintele CJ Bihor.