Sportivii de la de la CS "Activ" Oradea au avut programată, zilele trecute, penultima competiţie din acest an. Karateka pregătiţi de către antrenorul Ionuţ Radu şi instructorul sportiv Sebastian Strapek, acesta din urmă şi arbitru internaţional, s-au deplasat la Timişoara pentru cea de-a VII-a ediţie a "Cupei Mondiale IKA", concurs la care au luat parte 340 de sportivi din Italia, Ungaria, Serbia-Muntenegru, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi România. Şi de această dată, orădenii au avut prestaţii apreciate pentru care au fost răsplătiţi cu medalii, cupe şi diplome. Pe primul loc s-au clasat Daniel Bone, Norbert Budai, Sandra Bone - toţi în proba de kumite, Radu Vlad - kata, poziţia a doua a fost ocupată de Daniel Bone şi Sandra Bone - kata, Csanad Simko - kumite, echipa kumite masculin (Budai Norbert, Simko Csanad, Andrei Clanetaru), iar pe ultima treaptă a podiumului Andrei Clanetaru, Sergiu Crăciun, Ioana Bat, toţi la kumite. Ultimul concurs pentru din 2003 pentru CS Activ va fi Openul Ungariei, preconizat să se desfăşoare duminică, la Siofok, unde va fi reprezentat de doar cinci sportivi, mai precis Radu Vlad, Sandra Bone, Daniel Bone, Simko Csanad, Norbet Budai.