Acestea nu vor mai putea fi abandonate ca până acum Hotărârea de Guvern nr.170 - publicată în Monitorul Oficial nr. 160/24 februarie a.c. - privind gestionarea anvelopelor scoase din uz îşi propune să stabilească condiţiile de introducere pe piaţă a anvelopelor şi să reglementeze un sistem naţional organizat de colectare şi valorificare a anvelopelor uzate. Crearea acestui sistem de colectare şi valorificare are ca scop reducerea impactului nociv asupra mediului, decongestionarea spaţiilor de depozitare ocupate cu anvelope uzate, integrarea acestui tip de deşeu într-un flux economic, înlăturarea factorului de risc major pe care îl reprezintă utilizarea anvelopelor peste limita de uzură admisă. Hotărârea cuprinde o serie de obligaţii pentru persoanele juridice care produc şi/sau importă anvelope noi şi anvelope second-hand, persoanele fizice şi juridice care deţin anvelope scoase din uz, persoanele juridice care colectează anvelope, persoanele juridice autorizate să desfăşoare activităţi de colectare, reciclare sau valorificare a anvelopelor scoase din uz. Astfel, deţinătorii de anvelope scoase din uz sunt obligaţi să nu le abandoneze pe sol, prin îngropare sau în apele de suprafaţă şi ale mării teritoriale, să nu le incinereze decât în condiţiile prevăzute în legislaţie, să le predea persoanelor juridice care comercializează anvelope sau celor care sunt autorizate să le colecteze şi /sau să le valorifice. Persoanele juridice care introduc pe piaţă anvelope noi şi second-hand sunt obligate să colecteze anvelopele scoase din uz, în limita cantităţilor introduse de ei pe piaţă în anul precedent, şi să reutilizeze, refolosească, să reşapeze, recicleze sau să valorifice termoenergetic întreaga cantitate de anvelope scoase din uz, colectată. Aceste obligaţii trebuie îndeplinite etapizat în perioada 2005-2007, începând cu un procentaj de 60 la sută în anul 2005. În cazul neîndeplinirii acestor obligaţii, persoanele juridice care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau second-hand vor plăti o penalizare de 15.000 lei/kg anvelope, pentru diferenţa nerealizată. Fondurile din aceste penalităţi vor reprezenta venituri la Fondul de Mediu şi vor fi destinate activităţilor de colectare, transport, reciclare şi valorificare termoenergetică, programelor de informare şi educare a populaţiei şi valorificării stocurilor mai vechi de trei ani.