O acţiune în premieră, al cărei efect se aşteaptă şi în plan economic Judeţul Bihor a fost gazda unui exerciţiu de simulare a pestei porcine, în perioada 15-19 septembrie, la Hotelul Dacia din Oradea. Au fost prezenţi reprezentanţi ai direcţiilor sanitar-veterinare din toată ţara. Exerciţiul, efectuat pentru prima dată în ţara noastră, a fost organizat de Biroul TAIEX, din partea Comisiei Europene şi de Direcţia Sanitară Veterinară (D.S.V.) Bihor. România a fost aleasă de către Comisia Europeană pentru acest exerciţiu, fiind printre ultimele ţări unde o astfel de acţiune nu a avut loc. Judeţul Bihor a fost propus ca gazdă şi loc de desfăşurare a acestei acţiuni, la iniţiativa Agenţiei Naţionale a Direcţiilor Sanitar-Veterinare. Din partea Comisiei Europene au participat patru experţi în probleme de sănătate animală: Klaus Depner, Johannes Fiedler, Erik Stourgaard şi Jorgen Westergaard. Scopul principal al exerciţiului de simulare a fost studiul apariţiei şi evoluţiei pestei porcine şi măsurile ce trebuie întreprinse în acest sens. În cadrul exerciţiului, pe lângă discuţiile teoretice referitoare la pesta porcină, s-a inclus şi un studiu practic al bolii, care a constat în efectuarea de analize pe baza unor probe luate de la animale sănătoase şi de la cele infestate din ferma SC Nutrientul Palota SA, aflată în Oradea - cartierul Ioşia Nord. Pe baza rezultatelor obţinute, au fost stabilite măsurile necesare pentru eliminarea focarului de infecţie. Pregătirea foarte bună de care au dat dovadă specialiştii prezenţi la acest exerciţiu de simulare a pestei porcine, dar şi modul de organizare asigurat de D.S.V. Bihor, cât şi calitatea dezbaterilor vizând o sferă largă de probleme tehnice în cazul pestei porcine au fost primele concluzii, la finalul acţiunii. "Suntem foarte mulţumiţi de modul de organizare şi cum au decurs discuţiile şi studiul bolii, cât şi de capacitatea profesională a specialiştilor români. Medicii veterinari din România cunosc, acum, mult mai bine standardele impuse de Uniunea Europeană în legătură cu măsurile ce se impun a fi luate la apariţia nu numai a pestei porcine, ci şi a altor boli la animale, măsuri ce constau în izolarea focarului de infecţie şi sacrificarea acelor animale infestate. Ultimele două ţări unde nu a fost organizat încă acest exerciţiu sunt Malta şi Turcia, urmând să fie stabilite datele când se vor organiza, în aceste ţări, exerciţii de simulare a pestei porcine.", ne-a declarat domnul doctor Jorgen Westergaard, reprezentant al Biroului de Asistenţă Tehnică şi Schimb Informaţional (TAIEX) din cadrul Comisiei Europene. La rândul său, Dan Ioan Lung - director executiv al D.S.V. Bihor, a evidenţiat şi aspectul economic pe care-l implică un astfel de exerciţiu de simulare a pestei porcine. "Experienţa acumulată, urmare a acestui exerciţiu de simulare, sperăm să se regăsească - prin munca medicilor veterinari - în teritoriu. Deşi s-au acordat despăgubiri crescătorilor de porci - pentru numărul foarte mare de animale sacrificate din cauza pestei - nu este suficient. Pierderile economice rămân, atât la nivel de gospodării individuale, cât şi la asociaţii. Crescătorii trebuie să înveţe, prin intermediul spcialiştilor veterinari, cum se poate preveni apariţia pestei în situaţia interzicerii vaccinărilor antipestoase."