În ciuda faptului că au avut cea mai dificilă deplasare de la startul noului sezon, handbaliuștii pregătiți de Sebastian Tudor și George Tăutu au reușit să se impună și la Cluj-Napoca grație unei reprize secunde în care au făcut diferență. Așadar, într-un meci contând pentru etapa a 4-a din Seria B a Diviziei A, CSM Oradea s-a impus în deplasare cu 30-28 (16-16) în fața lui U Cluj, o altă echipă neînvinsă înaintea acestei dispute.

Echilibrul partidei care a avut loc în Sala „Horia Demian” se vede și după scorul înregistrat după primele 30 de minute. Prima repriză s-a terminat la egalitate (16-16) demosnstrând astfel că cele două combatante se vor bate, probabil, până la final, pentru un loc pe podium. Repriza secundă a consemnat un joc mai bun în defernsivă pentru echipa orădeană care astfel a reușit să tranșeze soarta partidei în favoarea ei după ce și-a adjudecat ultimele 30 de minute cu 14-12. Așadar un nou succes, cel de-al patrulea consecutiv, situație care face ca CSM-ul să se claseze pe treapta a doua a clasamentului, diferențierea față de prima clasată, CSU Târgu Jiu, fiind dată de golaveraj (+37 Târgu Jiu, +29 Oradea). Următorul joc al orădenilor se va disputa duminică 22 octombrie la Arena „Antonio Alexe” atunci când în Bihor va veni a patra clasată, CSU Poli Timișoara. De menționat că meciul va conta pentru etapa a 6-a, în runda a 5-a orădenii având etapă liberă din cauza numărului impar de echipe din Seria B.

Alte rezultate din etapa a 4-a: CNE Sighișoara - CSU Poli Timișoara 31-37, Minaur 2 Baia Mare - CSU Târgu Jiu 26-29 și ADEP Satu Mare - HC Sibiu 24-26.

Pe primele locuri după patru jocuri disputate sunt:

1. CSU Târgu Jiu - 12 puncte,

2. CSM Oradea - 12 puncte,

3. HC Sibiu - 9 puncte și

4. CSU Poli Timișoara - 9 puncte.