Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui mâine, de la ora 19.00, spectacolul-examen al celei de-a III-a promoţii a Şcolii de manechine şi fotomodele Costin Mărculescu. Evenimentul este organizat de Compania de Manechine şi Fotomodele Costin Mărculescu şi va cuprinde un montaj artistic cu grupele mici, medii şi mari, în spectacol fiind inserate recitalurile vedetelor Alexandru Lulescu, MiKi (ex K-pital), Dan Spătaru, UNI-K şi Costin Mărculescu.