Nu mai puţin de şase jucători accidentaţi grav are Unirea Urziceni, trupa lui Dan Petrescu, cu mai puţin de două săptămâni înainte de startul noului campionat. Ca şi când accidentările grave ale lui Daniel Stan, Burns şi Laslo Balint n-ar fi fost de ajuns, finalul amicalului cu Livingston (scor 1-1) a mai trimis încă trei jucători la infirmerie. Astfel, Ricardo Gomez, cel mai bun mijlocaş defensiv din Liga I în sezonul trecut, are ruptură musculară şi va lipsi câteva luni bune din echipă, iar noii veniţi, Matei şi Tibi Bălan, s-au accidentat şi ei. Nu se ştie însă cât de grave sunt accidentările ultimilor doi, pentru asta urmând să le fie efectuate mai multe analize medicale.
În aceste condiţii, rămâne de văzut cum se va descurca Unirea în noul campionat, care oricum se anunţa unul infernal pentru ialomiţeni, dar şi în Cupa UEFA, Urziceniul fiind una dintre echipele care ne vor reprezenta în această competiţie.