"Zilele Muzeului Ţării Crişurilor", la o nouă ediţie
În perioada perioada 14-20 mai, la Oradea, se va desfăşura cea de-a XI-a ediţie a "Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor" şi va cuprinde întâlniri cu invitaţi din ţară şi străinătate, lansări de carte, concerte de muzică clasică şi uşoară, mese rotunde, vernisaje etc. Deschiderea oficială va avea loc luni, 14 mai, de la ora 17.00, la Palatul Baroc, B-dul Dacia 1-3 (sediul muzeului). La toate manifestările intrarea publicului este liberă.
Evenimentul va debuta luni, 14 mai, de la ora 10.00, la Palatul Baroc, cu o dezbatere, "Dialoguri muzeologice", la care vor participa invitaţi din domeniul etnografiei, prof. Roberto Togni, Universitatea din Trento, Italia, membrii Secţiei de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, precum şi din domeniul artei, dr. Rodica Matei, director adjunct la Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, şi membrii Secţiei de artă a Muzeului Ţării Crişurilor. Deschiderea oficială a "Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor" va avea loc în aceeaşi zi, începând cu ora 17.00, prilej cu care vor rosti alocuţiuni autorităţi centrale, judeţene şi municipale, precum şi invitaţi din străinătate. Între orele 17.45-18.45, este programată dezbaterea publică "Nevoia de muzeu", la care vor participa invitaţi din ţară şi străinătate, precum şi muzeografi orădeni, moderatori fiind prof. univ. dr. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor (MTC), şi Ligia Mirişan, preşedinte al Asociaţiei "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor". Între orele 18.50-19.30, va avea loc lansarea cărţii "Naiul, între tradiţie şi modernitate", semnată de Oana Lianu. Programul dedicat "Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor" va continua marţi, 15 mai, de la ora 10.00, tot la Palatul Baroc, cu o masă rotundă, "Muzeul Ţării Crişurilor şi Europa", la care vor lua parte reprezentanţi ai muzeelor din Ungaria, Slovacia, România etc., moderator: prof. univ. dr. Aurel Chiriac. Seara, de la ora 18.00, cvartetul "Intermezzo" din Oradea va susţine un concert de muzică clasică. În 17 mai, între orele 17.00-18.00, se va desfăşura conferinţa cu tema "Spaţii şi ambiente muzeale italiene", susţinută de arh. Paolo Baldessari, Italia. În 18 mai, între orele 10.00-13.00, se vor purta "Dialoguri muzeologice" între reprezentanţi ai unor muzee din Italia, dar şi din România - Galaţi şi Oradea - din domeniile istorie, ştiinţele naturii şi artă. "Ziua Internaţională a Muzeelor" se va sărbători, în aceeaşi zi, începând cu ora 17.00, ocazie cu care vor fi acordate şi diplome "Pro Museo Varadiensis". De la ora 19.15, MTC şi Centrul Cultural Italian din Oradea vor organiza un moment muzical, alcătuit din arii şi duete din opere celebre, canţonete, susţinut de soliştii vocali: Simona Boboia şi Marian Boboia, la pian - Antoanela Isaiu. Eveniment derulat sub patronajul Ministerului Culturii din Franţa, "Noaptea muzeelor" va fi marcată, la Oradea, în 19 mai, între orele 20.00-24.00, prin vernisaje şi lansare de carte. Ediţia din acest an a "Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor" se va încheia duminică, 20 mai, la noul sediu al muzeului, de pe str. Armatei Române nr.1/A. Astfel, sub genericul "Tehnologia în serviciul bunurilor culturale", între orele 10.00-12.00, 14.00-16.00, publicul va fi invitat la teatru virtual, respectiv la un spectacol unde vor fi descoperite, cu ajutorul unor ochelari stereoscopici 3D, valori patrimoniale din provincia Trentino-Alto Aldige, Italia. În continuare, de la ora 12.00, va avea loc vernisajul expoziţiei intitulate "Rădăcini", a artistului plastic "Paolo Tait din Trento, Italia. Seara se va încheia cu un concert susţinut de formaţia clujeană "Desperado", începând cu ora 20.00, prilejuit şi de lansarea unui nou CD, cu titlul "Răspundem ascultătorilor".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.