În perioada 25 septembrie - 3 octombrie, în Republica Macedonia, s-a desfăşurat un curs de pregătire salvaspeo organizat de Serviciul de Protecţie Civilă al Republicii Macedonia cu susţinerea Administraţiei Protecţiei Civile şi Calamităţi Naturale a Republicii Slovenia şi Ministerul Apărării. Acţiunea a avut loc în cadrul proiectului Disaster Preparedness and Prevention Initiative for South Eastern Europe (DPPI SEE).

 

29 de salvatori, din Slovenia, România, Ungaria, Serbia, Albania, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria şi Turcia, au luat parte la un curs de pregătire salvaspeo ce a avut loc în Macedonia. În baza protocolului de colaborare semnat anul acesta între Salvaspeo România şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv Serviciul Judeţean Salvamon Bihor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" - Bihor, la acest curs au participat doi salvatori speologi bihoreni, Tudor Rus şi Kondacs Adrian. Pregătirea s-a desfăşurat în Parcul Natural Jasen. Pe durata a 80 de ore, cursanţii au fost instruiţi în tehnici de echipare şi evacuare salvaspeo, comunicaţii subterane, dezobstrucţii, tehnici de autosalvare, examinarea victimei, planificarea unei acţiuni de salvare şi prezentarea diferitelor specializări din cadrul serviciilor salvaspeo. "Cursul s-a adresat, în primul rând, speologilor, deoarece sunt persoanele care au cea mai mare competenţă în cadrul salvărilor subterane. Programul practic al acestui curs a constat în 4 zile de pregătire la faleză, două zile de evacuare subterană şi o zi de pregătire în comunicaţii subterane şi dezobstrucţii", a precizat lt. Cristian Herţe, purtător de cuvânt al ISU Bihor. Ultima zi a cursului a constat într-un exerciţiu complex de salvare dintr-un aven cu adâncimea de 70 metri, pe timpul desfăşurării acestuia fiind respectate toate elementele necesare desfăşurării unei acţiuni reale de salvare în peşteră. Cei doi speologi bihoreni au participat în calitate de şefi de echipă, ajutându-şi colegii din Slovenia la desfăşurarea în bune condiţii a cursului de pregătire.

Organizatorul cursului, slovenul Ales Strazar, a participat în luna iulie a acestui an la exerciţiul internaţional salvaspeo desfăşurat în Peştera Cetăţile Ponorului din munţii Bihorului.