Cei mai fideli cititori ai cotidianului nostru au urmărit, prin articolele publicate, evoluţia şteiencei Irina Maria Bara la toate turneele în care a evoluat şi întotdeauna au putut aprecia evoluţiile ei formidabile prin care şi-a asigurat laurii învingătorului. Municipiul Ploieşti a fost, în perioada 16-22 iulie, gazda Campionatului Naţional al României la tenis de câmp, organizat sub egida FRT la mai multe categorii de vârstă atât la fete, cât şi la băieţi. "Fata de aur" a Şteiului a concurat la categoria 10 ani fete, iar pe tabloul de concurs au fost înscrise nu mai puţin de 96 de tenismane, toate evoluând în speranţa adjudecării medaliei de aur, însă, după o evoluţie de vis, sportiva din Ştei a ocupat prima treaptă a podiumului, graţie Irinei, care a fost irezistibilă în meciurile disputate, obţinând următoarele rezultate: 6-0; 6-0 cu Laura Badea (Omega Braşov); 6-1; 6-0 cu Alexandra Zmău (CFR Iaşi); 6-2; 6-0, cu Bristena Ştefănescu (SCM Bacău); 6-1; 6-1, cu Ilinca Bercaru (Dinamo Bucureşti); 6-2; 6-0 cu Cristina Adamescu (CSU Tg. Mureş). Victoriile obţinute reflectă din plin atât seriozitatea în antrenamentele efectuate zi de zi, cât mai ales o mare tărie de caracter a acestei minunate fete care, de altfel, a fost apreciată de cei doi vicepreşedinţi ai FRT, Alexe Bardan şi Dumitru Hărădău, ce au supervizat aceste Campionate Naţionale. Iată, aşadar, că multele sacrificii pe care Irina le-a suportat şi le suportă la vârsta copilăriei sunt recompensate cu nişte rezultate de excepţie. Sacrificii imense a făcut şi preşedinte antrenor de la CS Iris Ştei, care doreşte, prin intermediul cotidianului nostru, să mulţumească tuturor celor care l-au sprijinit pe parcursul timpului, însă pentru acest ultim turneu un gând aparte se îndreaptă înspre Cristian Bulzan şi, nu în ultimul rând, domnului Valentin Bara, din Arad, şi el un fost practicant al "sportului alb", care a fost alături de el în ultima perioadă, inclusiv la turneul din Croaţia, când Irina a "pătruns" între primele 8 jucătoare din Europa. Bihorul a fost "aşezat" pe harta tenisului de câmp pe prima treaptă, însă bine ar fi ca edilii Şteiului să-şi "întoarcă" privirea asupra acestor "ghiocei albi" care, indiferent de anotimp, "răsar" cu performanţe notabile la nivel naţional, iar CS Iris Ştei doreşte, mereu, să strălucească prin intermediul celui mai preţios metal.