Într-o ultimă încercare de a-şi dovedi buna credinţă care i-a animat pe edilii orădeni în problema achiziţionării de tramvaie second-hand, executivul local a depus o nouă probă la dosarul deschis de Prefectura Bihor. În timp ce Prefectura Bihor consideră că acţiunea este tardivă şi că se pregăteşte să formuleze o cerere în contencios administrativ, reprezentanţii PMO refuză să accepte realitatea. Noua "dovadă" remisă de Primărie a constat într-o ofertă de la firma Tradeinvest AS Praga, care vine să completeze "teoria" elaborată de către executivul orădean că în Europa altă ofertă mai avantajoasă decât cea găsită de ei la Berlin nu mai există. În luna iulie, după o descindere prin marile oraşe europene, reprezentanţii executivului local au solicitat CLO să aprobe achiziţionarea, fără licitaţie, a 23 de tramvaie second-hand, de tip TATRA KT4D, în valoare de 1,5 milioane de euro, de la o societate de transport din Berlin. La acea dată, consilierii orădeni au luat de bună oferta prezentată şi, fără să-şi pună întrebări referitoare la legalitatea şi oportunitatea unei astfel de investiţii, au votat în bloc. Hotărârea în felul în care a fost adoptată, a stârnit "curiozitatea" Direcţiei Juridice din cadrul Prefecturii Bihor, care, în data de 29 august, a remis executivului orădean un referat prin care solicita ca în prima şedinţă de CLO să pună pe ordinea de zi reanalizarea Hotărârii 550 din 28 iulie 2005. Direcţia Juridică a Prefecturii Bihor a constatat că documentele primite spre verificare nu justificau legalitatea achiziţionării mijloacelor de transport în comun şi solicita: "Să reanalizaţi hotărârea sub aspectul îndeplinirii acestor condiţii, respectiv să faceţi dovada că achiziţionarea bunurilor se face la un preţ considerabil mai scăzut decât cel practicat pe piaţă şi că oportunitatea este de scurtă durată şi extrem de avantajoasă". De asemenea, la data respectivă, Prefectura a ţinut să adauge că, în cazul în care CLO nu dă curs acestei solicitări, va considera hotărârea ca fiind nelegală. De atunci, CLO a fost convocat de două ori, dar executivul nu a intodus pe ordinea de zi hotărârea în cauză. "Dacă în prima şedinţă de CLO nu a fost supusă dezbaterii, înseamnă că hotârârea este nelegală şi o vom ataca în contencios administrativ", a declarat Dumitru Ţiplea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii. Primăria mai aşteaptă o minune Acum, după ce executivul local a ratat ambele şanse de reabilitare, nu i-a mai rămas decât să păstreze aparenţele. Ieri, la conferiţa de presă, viceprimarul Mihai Groza a ţinut să-şi întărească poziţia adoptată, prezentându-ne o altă ofertă, care este net inferioară celei găsite la Berlin. Comparativ cu oferta de 67.391,3 euro/vagon, cea venită de la Praga este de două ori mai mare, adică 152.000 de euro/bucată. "Dacă oferta de la Berlin se va pierde, cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea", a declarat Mihai Groza, care a mai precizat că oferta celor de la Berlin are valabilitate doar 90 de zile. Când a venit vorba să primim de la Primărie un exemplar al ofertei, nimeni nu a fost în măsură să ne pună la dispoziţie o copie, traducerea dispărând ca prin minune. "Am transmis oferta originală la Prefectură, nu ne mai interesa", a mai declarat viceprimarul Groza, adăugând că mai aşteaptă încă poziţia Prefecturii. "Această instituţie nu s-a pronunţat asupra legalităţii, ci doar ne-a solicitat să depunem date suplimentare", afirmă viceprimarul.