De aproape 35 de ani - de când a început să fie "menestrel la curţile dorului" -, Tudor Gheorghe îi farmecă, îi uimeşte şi îi bucură pe români. Le pune balsam de miere sonoră pe suflete şi crini fosforescenţi în speranţe. Le stinge tristeţile arse cu roua mirifică a emoţiilor îngemănate. El este una din comorile de sensibilitate şi frumuseţe genuină ale acestei ţări. Tudor Gheorghe şi cobza-i fermecată îşi duc dorul de-o vreme, pentru că genialul artist a simţit cum aripile ofrandelor sale de muzică şi poezie îi cresc. Este însoţit acum în demersurile scenice de coruri şi orchestre simfonice, în care, însă, glasul lui - ca o izvorniţă cu apă vie - este filonul de aurifere arpegii care, fără istov, ne vrăjeşte. "Ideea de a face anotimpurile poeziei române îmbrăcate în haine de gală, simfonice, mi-a fost dată de o antologie a criticului literar Mircea Tomuş, intitulată ?Efigiile naturii?. Lucrez într-o fructuoasă colaborare cu tânărul şi înzestratul muzician Marius Hristescu, la orchestraţie. CD-urile ?Primăvara? şi ?Toamna? le-am făcut singur, cu chitara, dar acum, în aceste zile, am încheiat - şi este pe piaţă - CD-ul intitulat ?Iarna simfonic?. Acesta are patru părţi, de sine stătătoare, şi va fi o reală surpriză pentru publicul meu drag" - spune marele artist. "Mi-a fugit dorul de-acasă, dorul/ Cât a fost vremea frumoasă, dorul,/ Şi-a fugit, s-a-ndepărtat,/ L-a prins vremea rea plecat.../ Dar s-a-ntors de-o săptămână, dorul/ Cu trei flori de gheaţă-n mână, dorul!..."