Persoanele care doresc să participe la alegerile parlamentare din 30 noiembrie în calitate de preşedinţi şi locţiitori ai birourilor secţiilor de votare pot depune cereri la registratura Instituţiei Prefectului Bihor până în data de 26 octombrie. Cererile pot fi depuse atât de jurişti, cât şi de persoane cu alte specializări.

În cazul juriştilor, condiţiile care trebuie îndeplinite sunt să nu facă parte din niciun partid politic şi din nicio organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi să nu fie rude până la gradul al patrulea cu niciunul dintre candidaţi. La cerere se vor anexa, în copie, următoarele acte: copie după actul de identitate şi după actul de studii (diploma de licenţă sau adeverinţă) şi va fi însoţită de declaraţia pe proprie răspundere că nu face parte din niciun partid politic şi din nicio organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Cererea va trebui să cuprindă în mod obligatoriu domiciliul, numărul de telefon (fix şi/sau mobil) la care poate fi contactat, precum şi localitatea unde doreşte să fie preşedinte/locţiitor al secţiei de votare. După învestirea în funcţia de preşedinte sau locţiitor, nu se vor accepta renunţări decât pentru motive întemeiate, medicale, dovedite cu acte. Celelalte persoane, care nu au studii juridice şi care provin din alte localităţi decât Oradea pot depune astfel de cereri la sediile primăriilor din judeţul Bihor, însoţite de toate actele necesare. Constituie avantaj participarea, în calitate de preşedinte sau locţiitor al secţiilor de votare, la alte alegeri.