Reprezentativa de fotbal a României a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), selecţionata Luxemburgului, într-un meci contând pentru grupa a doua de calificare la Campionatul European din 2004. A fost o partidă controlată în totalitate de fotbaliştii români, aceştia reuşind să puncteze de trei ori într-un interval de patru minute, pentru ca, în repriza a doua, să mai înscrie doar un gol, tricolorii reducând evident ritmul în partea a doua a întâlnirii, cu gândul la dificilul examen de miercuri, de la Copenhaga. Meciul a fost plăcut, cu goluri, un antrenament util pentru partida cu danezii, care trebuie câştigată, pentru a mai spera la calificare. Iar ajutorul indirect dat de către Bosnia-Herţegovina, victorioasă în faţa Norvegiei, trebuie valorificat la maximum, adică să nu facem un pas greşit în disputa cu elevii lui Morten Olsen. Aşadar, prima parte a obiectivului acestei duble, e drept cea mai uşoară, victorie împotriva Luxemburgului, a fost îndeplinită. Urmează testul cu danezii, unul de care pe care, echipa învingătoare asigurându-şi, în bună măsură, biletele pentru EURO 2004 din Portugalia. Declaraţii după meci: Anghel Iordănescu (selecţioner România): "Mă declar satisfăcut, echipa noastră a făcut o partidă bună, însă ne-a permis şi adversarul. Am reuşit să controlăm jocul şi ceea ce mă bucură cel mai mult este că am evitat accidentările şi cartonaşele galbene. Le-am cerut jucătorilor să înscrie cât mai repede, încă din startul jocului, le-am solicitat un pressing avansat, pentru a recupera cât mai multe baloane şi pentru a face cât mai puţin efort. În repriza a doua, le-am cerut să limiteze puţin efortul, ştiind că avem un meci foarte important în Danemarca şi avem nevoie să fim proaspeţi, pentru a încerca marea lovitură. Examenul cel mare pentru noi este cel de la Copenhaga". Allan Simonsen (selecţioner Luxemburg): "Felicit echipa României. Azi, am văzut o echipă fantastică, mai ales în finalul primei reprize. A prestat un joc rapid, tehnic şi a avut o tactică foarte bună. Este o echipă de mare viitor, care va avea un cuvânt de spus în Europa. Le-am spus jucătorilor mei că trebuie să jucăm foarte rapid, pentru a reuşi ceva, dar a fost practic imposibil să ţinem ritmul şi să facem faţă. Am jucat mai bine aici, decât în tur, însă era practic imposibil să facem mai mult. Oricum, sunt mulţumit de echipa mea, care a dat tot ceea ce a putut. Am fost supuşi unei presiuni foarte mari, iar finalul era inevitabil". Mircea Sandu (preşedintele FRF): "Având în vedere jocul echipei noastre în ultimele meciuri, avem şanse foarte mari de calificare. Am încredere în jucătorii noştri şi în modul în care Iordănescu pregăteşte echipa. Astăzi, nu mi-a fost teamă până la înscrierea primului gol, pentru că s-a văzut marea diferenţă dintre cele două echipe. Meciul de miercuri nu înseamnă o revanşă, ci un meci de calificare. Sper să obţinem cele trei puncte, iar apoi, cu ajutorul divin şi cu jocul rezultatelor, să obţinem calificarea. Sunt convins că jucătorii vor da dovadă de o concentrare extraordinară. Avem o generaţie foarte talentată, care poate ajunge între primele din Europa. În cazul unei necalificări, trebuie să o luăm de la capăt şi să fim pozitivi, aşa cum a fost Gheorghe Hagi". Dorinel Munteanu (jucător România): "A fost bine că am luat un avans confortabil până la pauză, pentru că cele trei puncte ne erau necesare. Meciul de miercuri va fi unul de ?care pe care?, însă cu un joc bine gândit şi cu disciplină tactică şi mare dăruire putem învinge. Mă voi retrage când va veni timpul, nu pentru că am 35 de ani". Cristian Chivu (căpitanul reprezentativei României): "Ne aşteptam să fie destul de greu, însă am reuşit un rezultat normal. Dar cel mai mult ne bucură faptul că suntem valizi cu toţii şi putem alinia cea mai bună formaţie în Danemarca. Miercuri, vom face tot ceea ce ne stă în puteri pentru a învinge. Este un meci decisiv pentru ambele echipe, însă noi formăm o echipă de care adversarilor trebuie să le fie teamă. Nu vom privi meciul de la Copenhaga ca pe o revanşă, după înfrângrea cu 2-5 de la Bucureşti, deşi este greu să uităm. Sper să avem şi şansă, miercuri". Adrian Mutu (atacant România): "Am obţinut un rezultat bun şi sper că va fi la fel şi în Danemarca, chiar dacă nu vom învinge la acelaşi scor. Sper să înscriu şi cu danezii, dacă tot am apucat pe drumul acesta. Echipei Luxemburgului i-am acordat atenţie atât cât trebuia. Ratarea calificării ar însemna o nouă dezamăgire, dar în cazul acestui eşec trebuie să avem puterea să o luăm de la capăt". Bogdan Lobonţ (portar România): "Nu cred că Gravesen va mai reuşi un gol de la 60 metri, ca la Bucureşti. La Copenhaga, va fi un meci de ?a fi sau a nu fi?, însă noi dorim revanşa". Daniel Pancu (atacant România): "Ştiam că va fi mai greu până vom înscrie primul gol, apoi, totul a devenit o formalitate şi am reuşit o victorie aşteptată. Astăzi, am jucat mai mult cu gândul la Danemarca, căreia trebuie să-i înscriem goluri". * Înainte de meci, fiecare component al echipei naţionale a şutat câte o minge în tribune. * Un sector din peluza stadionului "Astra" a fost aproape gol. Câteva persoane au urmărit partida de pe acoperişul unui bloc, situat în stânga tribunei I. * În minutul 75, şi-a făcut apariţia în tribune o mireasă, care a stat la tribuna a II-a, lângă sectorul rezervat suporterilor veniţi din Bucureşti. * La partidă au asistat, printre alţii, impresarul Gheorghe Popescu, antrenorul echipei Sportul Studenţesc, Dan Petrescu, jucătorul Stelei Valeriu Răchită, precum şi componenţii naţionalei de fotbal a artiştilor, care au venit direct de la Galaţi, unde au pierdut, cu scorul de 0-4, meciul amical disputat în compania formaţiei Oţelul. * Dorinel Munteanu s-a aflat la a 116-a selecţie în echipa naţională, ajungând pe locul doi în clasamentul all-time, după Gheorghe Hagi, care are 125 de selecţii. * Anghel Iordănescu a declarat că Mugurel Buga a părăsit lotul echipei naţionale, sâmbătă dimineaţa, deoarece a devenit indisponibil, el suferind o întindere la antrenamentul oficial de joi. Deoarece nu a putut fi recuperat, Buga nu va mai face deplasarea la Copenhaga.