Anul 2003 a început promiţător pentru tenisul orădean. Doi tenismani ai Clubului Sportiv "Voinţa" Oradea au fost nominalizaţi de către Federaţia Română de Tenis pentru loturile naţionale: Alexandru Stohor, la 14 ani, şi Răzvan Bercea, la 16 ani, clubul orădean fiind printre puţinele cluburi din ţară cu doi jucători de lot. La scurt timp, Răzvan se va transfera la "Sănătatea" Oradea, ca urmare a unei propuneri destul de tentante venită de la noul său club. Prima confruntare a valorii tenismanului Alexandru Stohor va avea loc la criteriul de selecţie pentru Campionatul European, unde se clasează pe locul IV în ierarhia naţională. Evenimentul cu, poate, cel mai mare impact în transformarea arenei noastre sportive într-o bază modernă şi funcţională l-a constituit amenajarea celor trei noi terenuri pe zgură, ceea ce a dus la dublarea capacităţii acesteia. A urmat, imediat, refacerea vestiarelor şi a grupurilor sociale, un aspect foarte important, având în vedere că "Voinţa" Oradea este clubul care organizează cinci turnee naţionale pe an, iar propria imagine este un aspect important pentru orice club de tenis şi nu numai. Alexandru Stohor, emblema clubului Voinţa Găsirea unui sponsor puternic pentru Alexandru Stohor, cel mai reprezentativ sportiv al clubului, component al lotului naţional, poate fi considerată o realizare notabilă, cunoscută fiind penuria de asemenea oameni generoşi. Sigi Guttner şi Gerda Markel, de la Eching Club, din Germania, s-au dovedit gazde ospitaliere pentru patru tenismani (Lavinia Popa, Alexandru Stohor, Horia Matei şi Ioan Bot) de la "Voinţa", invitaţi la turneul "BMW Junior Open", care se desfăşoară în fiecare vară în capitala Bavariei. Prima participare la Campionatul Naţional pe echipe a unui club orădean după decenii de absenţă, coincide, fericit, cu medaliile de bronz cucerite în luna octombrie la Centrul Naţional din Bucureşti de către echipa Clubului Sportiv "Voinţa" Oradea, formată din: Alexandru Stohor, Adrian Balotă, Horia Matei, Laviniu Popa şi Constantin Bungău. Merită amintite cele cinci turnee naţionale organizate de către clubul patronat de ATCOM Bihor, mai ales pentru faptul că principalii lor beneficiari sunt sportivii orădeni. Aceştia au ocazia să acumuleze astfel puncte preţioase în clasamentul naţional fără a mai face deplasări costisitoare în ţară. Iată-le, în ordinea disputării lor: Trofeul Damaco, ediţia I, 10-13 aprilie, Trofeul Gavella, ediţia a VI-a, 10-13 mai, Trofeul Livella, ediţia a II-a, 5-9 august, Trofeul Selina, ediţia a VI-a, 23-27 august şi Trofeul municipiului Oradea, ediţia I, 9-12 octombrie. Tot în acest an, clubul îşi extinde activitatea şi în domeniul tenisului de masă, prin cooptarea, ca antrenor, a dlui Nemes Jozsef, tatăl şi antrenorul campioanei europene, Olga Nemes. Tenisul se poate juca şi iarna la Oradea Pentru prima oară, la Oradea, pe unul din terenurile clubului "Voinţa", se montează un balon cu aer cald, Oradea intrând astfel în circuitul localităţilor care beneficiază de astfel de mijloace moderne de antrenament în sezonul rece. Clubul a solicitat autorităţilor locale sprijin pentru suportarea împreună a cheltuielilor legate de funcţionarea acestuia. Datorită acestei investiţii, cei mai de seamă reprezentanţi ai "sportului alb" din Oradea, cu precădere componenţii loturilor naţionale, se vor putea pregăti în condiţii optime chiar şi iarna. Sperăm că autorităţile vor înţelege şi vor susţine demersul nostru. La sfârşitul toamnei, se finalizează montarea instalaţiei de nocturnă. "Botezul" acesteia se va face în această iarnă, anotimp în care clubul va oferi orădenilor, ca şi până acum, patinoarul natural care, sperăm, să fie frecventat, din nou, de câţi mai mulţi iubitori ai patinajului. În loc de concluzii, vom spune că 2003 a fost, din nou, un an greu pentru români, deci şi pentru sportul românesc. Pe noi, cei de la clubul orădean "Voinţa", Dumnezeu ne-a răsfăţat, în acest an. Ne-a dăruit tot ce ne-am dorit pentru baza noastră sportivă. Sau, parafrazându-l pe Nicolae Steinhardt, ne-a dat cum numai El ştie să facă, "clătinat şi îndesat, har peste har". director executiv C.S. "Voinţa" Oradea