"O zonă întreagă este practic distrusă", a declarat Michelann Ooten, purtător de cuvânt al departamentului pentru situaţii de urgenţă din Oklahoma. Ea a adăugat că guvernatorul statului a cerut venirea Gărzii Naţionale în oraşul Picher, pentru a susţine activităţile de salvare şi recuperare. Imaginile transmise de televiziunile locale prezintă scene de devastare, cu case smulse din fundaţii, copaci desfrunziţi şi fragmente metalice deformate. În unele zone, tornadele au fost însoţite de căderi de grindină, iar bucăţile de gheaţă au ajuns până la dimensiunile unei mingi de golf. Mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini, iar camioanele au fost răsturnate, a anunţat Serviciul naţional de meteorologie. Un număr de 50 de persoane au primit îngrijiri medicale, după ce au suferit răni la cap şi fracturi ale membrelor, a declarat Jennifer Hessee, purtătoare de cuvânt a unui spital din Miami, Oklahoma. "Nu am mai văzut niciodată aşa ceva", a adăugat ea. În Missouri, Howard Birdsong, primarul oraşului Neosho a precizat că cel puţin două persoane au murit după ce o tornadă le-a răsturnat vehiculul. "Din câte am văzut, multe case şi magazine au fost distruse, iar unele maşini răsturnate. Câteva zeci de persoane sunt rănite", a explicat el.