Poliţiştii bihoreni au ieşit ieri la muncă, însă nu au aplicat nicio contravenţie. Cel puţin aşa susţine comisarul şef Petru Martin, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - Filiala Bihor.

La nivel naţional, săptămâna trecută, s-a luat decizia limitării activităţii poliţiştilor la 75%, ca urmare a reducerilor salariale. Ieri, poliţiştii din toate judeţele şi-au redus activitatea, lucru pus în practică şi de oamenii legii din Bihor. "Vineri le-am transmis celor aproximativ 1000 de poliţişti bihoreni membri de sindicat decizia primită de la Biroul executiv central. Poliţiştii iau măsurile pe care consideră că trebuie să le ia. Aceştia ies pe teren, însă nu aplică nicio contravenţie", a precizat Petru Martin, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - Filiala Bihor. Potrivit acestuia, cazurile care suferă amânare sunt lăsate deoparte şi se acţionează numai la sesizările deosebite sau la evenimentele grave anunţate prin numărul unic de urgenţă 112. La protest s-au alăturat şi cei 620 de poliţişti de frontieră membri de sindicat. Potrivit liderului de sindicat Dorin Gorcea, forma de protest la care au aderat poliţiştii de frontieră este cea de limitare a activităţii. Aceştia se limitează doar la activităţile care asigură logistica Inspectoratului şi nu fac ore peste program.
Ieri, poliţiştii din întreaga ţară au început protestele şi şi-au redus activitatea, astfel că ei nu mai participă la audieri în dosarele penale, nu mai dau amenzi, nu mai dirijează circulaţia, motivând că sunt plătiţi doar cu 75%, situaţie în care au anunţat că îşi vor limita şi activitatea tot la 75 la sută.