Feng Shui - recomandări de amenajare şi întreţinere a locuinţei Camera Copilului Înainte de toate, trebuie să vă spunem că este bine să plasaţi clopoţei de vânt în camera micuţului, dacă vedeţi că acesta se îmbolnăveşte frecvent. Produceţi des zgomote cu clopoţelul respectiv în toată casa, sunetul va echilibra energiile din încăperi. Plasaţi scaunul de la biroul copilului cu spatele la perete. Întotdeauna scaunul pe care stă la masă trebuie să fie cu spatele la un obiect solid, niciodată spre uşă. Dacă acest lucru nu poate fi evitat, aşezaţi în faţa ochilor o oglindă care reflectă uşa de la intrare. Nu plasaţi televizorul sau calculatorul în dormitor sau în camera copilului. Dacă nu puteţi renunţa la Tv, înainte de culcare acoperiţi-l cu o folie de plastic sau alt gen de acoperământ. În general, aparatura electronică are efecte negative în încăperile în care se doarme. De asemenea, este bine să se evite paturile suspendate! În acest caz, cel mai expus la probleme de sănătate este cel care doarme dedesubt. Plasaţi un obiect de hematit în camera copilului - deasupra patului sau în mijlocul peretelui de est, pentru o sănătate bună şi un somn linişltit. Copilul nu trebuie să doarmă cu capul spre peretele băii sau toaletei. Dacă odaia copilului este amplasată la capătul unui coridor, aşezaţi câteva obiecte de ceramică pe coridor sau clopoţei de vânt la intrarea în cameră. Aşezaţi în nord-estul camerei copilului o sferă de cristal sau un glob pământesc din cristal, pentru rezultate bune la şcoală. Biroul de studiu trebuie şi el aşezat în colţul de nord-est al camerei. În camera copilului nu trebuie să existe obiecte ascuţite îndreptate spre locul de odihnă sau de studiu: colţuri de mobilă, flori cu frunze ascuţite, colţuri de zid, beţe, grinzi etc. Nu aşezaţi nici picturi cu imagini acvatice, animale sălbatice, arbori înalţi. Ar fi bine ca afară, lângă fereastra camerei copilului, să nu existe arbori. Folosiţi efectele clopoţeilor de vânt şi ale copăceilor din pietre semipreţioase. Puteţi crea singuri un mediu armonios din punct de vedere energetic, depinde doar de dvs.! *** Dobermannul este inteligent, fidel şi foarte rafinat! Asupra originii acestei rase, răspândită în întreaga lume într-un timp relativ scurt, există două teorii controversate privind ascendenţii, dar având un punct comun de pornire. Originar din Thuringia, unde, la mjlocul secolului XIX, atracţia anuală a vizitatorilor o reprezenta târgul cu vânzare a câinilor din Apolda, Dobermannul se presupune a proveni din crescătoriile unui locuitor cu acelaşi nume, Frederic Louis Dobermann, care, nedorind concurenţa unor câini similari, nu a indicat niciodată rasele folosite pentru obţinerea câinilor săi. După unii chinologi, această rasă provine din încrucişarea între Pinscheri şi Rottweilleri, câinii măcelarilor locali. În scopul ameliorării rasei, descendenţii acestora au fost încrucişaţi cu alţi Pinscheri, iar apoi, cu Dogi germani albaştri, de la care preiau coloritul gri-albăstrui, cu terrieri (manchester Black şi Tan terrier) de la care vor moşteni simţul olfactiv dezvoltat, dar şi cu levrieri Greyhound care le imprimă silueta zveltă. Având un corp musculos dar elegant, rapid, viguros şi crâncen, specific ideilor chinologice din Thuringia acelor timpuri, Dobermannul este folosit de poliţie, mai apoi de armată, ca un excelent gardian sau însoţitor al patrulelor. Inteligent, fidel, cutezător, vigilent, cu o agresivitate naturală şi miros excelent, neîncrezător în străini, el este uşor de dresat şi se pretează foarte bine la rolul de câine de pază, de companie, de apărare, utilitar. Pretinde însă multă mişcare şi nu se adaptează uşor la viaţa de apartament. Caracteristici. Cap: lung şi osos. Stopul este puţin marcat. Ochi: de mărime mijlocie şi formă ovală. Culoarea ochilor este închisă. Urechi: fixate sus, purtate drept şi tăiate în armonie cu capul. Corp: spate scurt şi ferm, uşor descendent spre crupă. Pieptul este adânc, umerii solizi şi musculoşi. Membrele sunt drepte, cu osatură puternică. Coada: tăiată foarte scurt. Părul este scurt, des, bine culcat şi neted. Culoare: negru, gri-albăstrui sau maro închis, cu semne distincte, ruginii pe buze, fălci, piept, membre, zona cozii. Talie şi greutate: la masculi - 68-70 cm, la femele 63-67 cm. Greutatea - 20-26 kg. Este un excelent câine pentru apărarea dumneavoastră şi a bunurilor dumneavoastră! *** FICUSUL Este originar din regiunile subtropicale şi tropicale şi, în prezent, sunt cunoscute peste 800 de specii. Ficusul creşte sub formă de arbust foarte apreciat pentru frumuseţea frunzelor de un verde închis, lucioase. Dacă primăvara şi vara, ficusul trebuie udat abundent, stropit cu apă şi pe frunze, toamna şi iarna se udă mai puţin şi, de asemenea, stropirea frunzelor făcându-se mai rar. Iarna, temperatura nu trebuie să scadă sub 10?C. Cum se înmulţeşte ficusul? Pregătiţi ghiveciul, un amestec de turbă cu nisip, un borcan şi un ţăruş. Cu un cuţit ascuţit sau cu un foarfece de grădină tăiaţi vârful plantei (cam 8 cm) cu tot cu frunză. Puneţi-l deoparte câteva ore. Capătul inferior al răsadului se înfige în pământul umed, pus într-un ghiveci cu un drenaj bun (un strat de 4-5 cm), până la baza frunzei. Alături bateţi ţăruşul. Frunza se înfăşoară în jurul butaşului şi al ţăruşului. Legaţi totul cu un şnur sau o sârmuliţă subţire, nu prea strâns. Acoperiţi butaşul cu un borcan. Păstraţi ghiveciul la o temperatură de 25 C. Descoperiţi butaşul în fiecare zi, câte 15 minute. Dacă pământul se usucă, udaţi-l. După 3-4 săptămâni desfaceţi frunza. Dacă din mugur se dezvoltă frunze tinere, lăsaţi planta neacoperită. *** În septembrie, Se strâng seminţele de magnolie! Magnolia (Magnolia Soulagena) este un arbore decorativ prin florile sale atât de frumoase, sub formă de cupă, de culoare alb-crem, roz sau mov. De obicei, înmulţirea magnoliei se face prin seminţe, care ajung la maturitate la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie. În această perioadă, se recoltează şi se plantează direct în pământ. A doua metodă de înmulţire a magnoliilor este prin marcotaj, care se realizează toamna, iar înrădăcinarea are loc în lunile de primăvară sau toamna celui de-al doilea an. Pentru o mai bună înrădăcinare, este necesară asigurarea unei umidităţi permanente. Puieţilor obţinuţi fie prin seminţe, fie prin marcotare, li se vor asigura praşile manuale, îngrăşări, udări şi tratamente de combatere a dăunătorilor şi bolilor. Plantele obţinute prin seminţe pot fi dirijate să ia forma arborilor prin eliminarea ramurilor laterale până la înălţimea de 1,5 m sau formă de tufă prin ciupirea puieţilor la 40-50 cm înălţime. Deşi este un arbore decorativ pentru grădină, în ultima vreme, pot fi văzute plante crescute sub formă de tufă, în ghivece, în stare îmbobocită. *** Carasul - peştişorul auriu Dintre peştii de acvariu, caraşii sunt, poate, cei mai cunoscuţi şi mai longevivi, putând ajunge până la aproximativ 18 ani şi până la o lungime de 30-35 cm. Se poate ca peştele auriu pe care îl cunoaştem noi să provină din specia europeană Carassius carassius sau din cea asiatică - Carassius auratus. Prin selecţia ulterioară s-au obţinut, în China şi Japonia, diverse tipuri şi varietăţi, atât ca formă, cât şi ca şi colorit. Caraşii se ţin în acvarii spaţioase, bine aerisite şi filtrate, în acesta nefiind puse prea multe plante. Pentru caraşii cu voal, este indicată amenajarea unor acvarii mai înalte, pentru a valorifica frumuseţea cozii. Temperatura trebuie să fie între 15-18 grade C, pentru că la temperaturi mai mari stratul protector de pe corp se dizolvă, apa căpătând un aspect ceţos, iar peştele va avea de suferit, dacă va scădea temperatura, mucusul fiind un strat de protecţie contra temperaturilor scăzute. Doar pentru varietăţile de selecţie, temperatura poate fi de 20-25 grade C. Caraşii ating maturitatea sexuală după un an, dar pentru asta trebuie să li se asigure un acvariu de cel puţin 100 l (pentru 4 peşti maturi), o hrană din belşug şi foarte variată, o filtrare bună şi eficientă, precum şi o temperatură de 18-20 grade C. Seara, se introduce perechea în acvariul de reproducere cu apă proaspătă, ţinută câteva zile la aerisit şi filtrat. Înălţimea coloanei de apă trebuie să fie de 30-40 cm. Depunerea durează 4-6 ore. După 30-36 de ore, icrele eclozează şi vor rămâne atârnate încă 3-4 zile pe plante sau pe geamuri. Când încep să înoate liber, bebeluşii caraşi trebuie hrăniţi cu gălbenuş de ou fiert tare sau microviermi. Bine hrăniţi, puii vor creşte repede. *** Furniruiţi uşile, arată mult mai bine! Vă plac uşile cu nervuri şi de culoare naturală, asemeni fostului copac din pădure? Le puteţi avea chiar aşa! Dacă uşile şi tocurile au fost vopsite, va trebui să daţi jos vopseaua veche. O puteţi face cu o lampă de benzină, cu ajutorul unui decapant (cumpărat de la magazinul de chimicale), sau, mult mai simplu şi la îndemâna oricui, cu un ciob de sticlă. Dacă uşile au fost făcute din lemn, este foarte simplu. Veţi mai avea de şlefuit bine (cu ajutorul unei şlefuitori electrice) toată suprafaţa şi apoi o veţi da cu lac. Dacă uşile sunt din PFL, ca majoritatea celor de la bloc, furniruirea lor este cea mai bună soluţie. Furnirul de stejar este deosebit de aspectuos şi, în general, îl puteţi cumpăra în fâşii de aproximativ 30 cm lăţime şi 2,5 lungime. Cum se procedează? Îndepărtaţi stratul de vopsea, cu ajutorul ciobului de sticlă. După această operaţiune, uşile se şterg bine şi, cu ajutorul unui creion, trasaţi modelul dorit. Se taie furnirul, cu 1-2 cm mai lung decât suprafaţa desenată. Ca să lipiţi furnirul întindeţi un strat subţire de prenadez, atât pe uşă, cât şi pe bucăţile de furnir. După ce aracetul nu se mai lipeşte de degete, se aşază prima bucată de furnir - după sensul nervurilor - şi se lipeşte presând ferm cu ajutorul unui lemn cu muchie rotunjită la o rază de minimum 5 mm. Urmează cea de-a doua fâşie, având grijă ca, întotdeauna, următoarea fâşie să se suprapună cu 2-3 mm pe cea precedentă. Se lasă de pe o zi pe alta să se usuce şi se taie surplusurile de furnir cu un cuţit foarte bine ascuţit. Este necesară şi şlefuirea cu hârtie abrazivă cu granulaţie mică (şmirghel). Înainte de lăcuire, suprafaţa se şterge foarte bine cu o cârpă moale şi uscată. Se dau două straturi de lac.