TENTATIVĂ DE TRECERE FRAUDULOASĂ, EŞUATĂ Efective ale S.P.F. Episcopia Bihor i-au reţinut, pe comunicaţia E-60 pe Ivan F., de 26 de ani, Vladimir F., de 25 de ani, şi Oleg I., de 24 de ani, cetăţeni moldoveni, intraţi legal în România, prin P.T.F. Sculeni. Existând suspiciuni referitoare la scopul călătoriei, s-a trecut la efectuarea unui control amănunţit al bagajelor, fiind găsită o hartă reprezentând detaliat zona de frontieră, pe care era marcat, cu culoare roşie, itinerariul pe care-l aveau de urmat, precum şi un CD conţinând hărţi ale statelor Schengen. Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. ASCUNS ÎN PODUL VAGONULUI La intrarea în ţară, prin P.T.F. Borş, a fost reţinut Ion P., de 31 de ani, din Buhuşi, judeţul Bacău, care nu avea nici o ştampilă de ieşire în paşaport. Din cercetările efectuate a rezultat că acesta ieşise fraudulos din România, ascuns în podul unui vagon C.F.R., în luna decembrie 2000. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal. VIZĂ DE ŞEDERE FALSĂ Tot la P.T.F. Borş, pe sensul de intrare în ţară, a fost reţinut şi Iuliu Ginel N., de 26 de ani, din Cluj-Napoca, care avea aplicată o viză de şedere în Germania, falsă, constând în spălarea chimică a acesteia şi recompletarea cu datele titularului paşaportului. Din cercetările efectuate a rezultat că acesta a obţinut viza în Budapesta, contra sumei de 3000 DM, de la un cetăţean a cărui identitate nu o cunoaşte. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal.