"Aş vrea să ştiu că trăieşti!" - un strigăt din străfundul sufletului * Bihoreni, dispăruţi fără urmă... Unora dintre noi, viaţa le-a rezervat tot felul de încercări, care mai de care mai stresante. Iar a nu şti unde ţi-e tatăl, mama, copilul sau fratele e un ghimpe care, o dată cuibărit în inimă, scrijeleşte adânc, adânc şi te poate distruge până la ultima picătură de suflet... Dacă nu treci printr-o asemenea situaţie, nu poţi înţelege calvarul incertitudinii trăite zi de zi la cote maxime. De fapt, ceea ce simte un părinte căruia copilul i-a plecat de acasă şi nu a mai dat vreun semn de viaţă de multă vreme nu poate fi exprimat în cuvinte. Mai ales dacă respectivul copil era bolnav şi depindea, în exclusivitate, de părinţi. Dar nu numai copiii părăsesc domiciliul cu destinaţii necunoscute. Mai sunt şi persoane adulte, afectate sau nu de anumite boli psihice, care pleacă, pur şi simplu, de la domiciliu, şi nu se mai întorc. Sau sunt şi dintre aceia care şi-au făcut un obicei din a pleca şi a reveni acasă, practicând un du-te vino perpetuu... Serviciul Judiciar din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor gestionează problema dispariţiilor. Reclamaţiile depuse de familiile celor dispăruţi ajung la acest Serviciu, care întreprinde toate măsurile specifice de căutare: investigaţii la locul unde a fost văzută ultima oară persoana în cauză, audieri ale cunoscuţilor etc. După 20 de ani de căutări încheiate cu un insucces, dosarele sunt trecute la "pasivi". Desigur, există şi situaţii în care cei daţi dispăruţi se întorc singuri la domiciliu, iar familiile nu mai anunţă Poliţia; dar astfel de situaţii sunt, în general, rar întâlnite... Dispărut din 1965 Cea mai veche dispariţie de persoană consemnată în opisurile Serviciului Judiciar este cea a unui bărbat, pe nume Hester Ianos. Născut în anul 1916, bărbatul a fost dat dispărut în 1965. De atunci şi până acum, nu a fost găsit. Dosarul privind cazul său a fost trecut la "pasiv" şi, având în vedere anul naşterii, sunt prea puţine şanse să fie găsit în viaţă. Desigur, majoritatea persoanelor date dispărute de către aparţinători sunt găsite şi redate familiilor lor, dar există şi situaţii, cum a fost cea prezentată înainte, în care poliţiştii au "clasat", dacă se poate spune aşa, dosarul dispariţiei, pentru că, în ciuda eforturilor făcute, cel dispărut nu a putut fi găsit. "Cel mai mult dispar persoanele cu afecţiuni psihice" Românii care suferă de o boală psihică alcătuiesc "grosul" celor care pleacă de la domiciliu. Unii dintre ei suferă chiar de afecţiuni care-i fac incapabili să-şi amintească unde locuiesc astfel că, o dată porniţi de la domiciliu, se îmbarcă în mijloace de transport sau o iau pur şi simplu per pedes, spre destinaţii de unde nu mai găsesc repere de întoarcere. Dar nu toţi cei care dispar au o boală de acest gen. Totuşi, din analiza dosarelor cu care se confruntă Serviciul Judiciar, rezultă ca trăsătură comună multor situaţii împrejurarea că dispărutul era cunoscut ca şi alcoolic înveterat, având chiar devieri comportamentale datorate excesurilor făcute. Aceasta ar fi, în linii mari "tipologia", dacă se poate spune astfel, a celor dispăruţi. Dar, desigur, există excepţii care nu fac altceva decât să confirme regulile anterior amintite. Bunăoară, la sfârşitul verii trecute, în 27 august, Viorel M., de 41 de ani, din Sighiştel, a plecat la cules de ciuperci în zona Vârtop-Arieşeni. O zonă renumită atât din punct de vedere turistic, dar şi ca sursă de produse pentru cei care obişnuiesc să urce muntele în căutarea de fructe de pădure sau ciuperci. Spaţiul în care s-a petrecut dispariţia a îngreunat, mult, acţiunea de căutare. Într-o zonă plină de râpe, grote sau gropi, acoperită cu vegetaţie forestieră, şansele ca un om să fie găsit sunt puţine. Poliţiştii s-au deplasat în mai multe rânduri pe munte, au discutat cu persoane care obişnuiesc să urce acolo pentru a culege fructe sau ciuperci, au aflat că Moza fusese văzut pe acolo, dar cam atât. Unde e nu se ştie nici astăzi. Cel puţin în evidenţele Poliţiei acest caz apare ca nerezolvat. În martie 2001, orădeanul S. Francisc, de 23 de ani, pleca de acasă, la cumpărături. Bolnav psihic, suferind de epilepsie, a fost văzut ultima dată de către mama sa. De găsit, nu a fost găsit nici până astăzi. El nu ştie să-şi spună numele, dar cunoaşte drumul spre casă. La vremea respectivă, toate cotidianele locale au publicat fotografia tânărului, dar, se pare, acest lucru a fost inutil... Marghiteanul V. Tihamer, în vârstă de 63 de ani, figurează ca dispărut din septembrie 2000. Ultima persoană care l-a văzut este soţia sa, pe care a vizitat-o, la respectiva dată, în spital, unde fusese internată pentru tratarea unei afecţiuni. În 1999, şi-a părăsit domiciliul T. Lajos, de 35 de ani, din Salonta. Poliţiştii au reuşit să afle despre el că era cunoscut ca alcoolic şi că, în urmă cu patru zile de la data dispariţiei, încercase să se sinucidă, consumând alcool împreună cu somnifere. Şi B. Karoly Orban, de 48 de ani, era cunoscut ca alcoolic. De loc din Sânnicolau de Munte, el a dispărut din Spitalul de Neuropsihiatrie Oradea, unde fusese internat cu diagnosticul "psihoză alcoolică". Asta se întâmpla în urmă cu cinci ani, în 1998, an în care a dispărut şi Ioan I., de 52 de ani, din Oradea. Şi el era un cunoscut alcoolic şi-i spusese soţiei sale, în dimineaţa de 1 septembrie a acelui an, că pleacă la Agenţia Judeţeană pentru Formare Profesională, fiind în şomaj, pentru a-şi viza carnetul. Nu s-a mai întors la domiciliu şi, din acest motiv, familia l-a declarat dispărut. În urmă cu şapte ani, a dispărut un minor din satul bihorean Budoi. Florin D., născut în anul 1983, fusese trimis de mama sa cu vacile pe păşunea satului. Băiatul, care suferea de o boală psihică, nu s-a mai întors la domiciliu. În evidenţele Poliţiei, el figurează drept "caz în lucru". Adică nu a fost, încă, găsit. Obişnuinţa de a pleca de-acasă... Unele persoane dintre cele care figurează ca dispărute de la domiciliu şi-au făcut un obicei de a pleca cu zilele de acasă, pentru ca, mai apoi, să se întoarcă. Poliţiştii îi cunosc, deja, bine, dar îi caută de fiecare dată. Pentru că trebuie s-o facă, nu? M. Ianos, de 51 de ani, din Foglaş, era unul dintre cei care părăseau, adesea, domiciliul. În 1995, a plecat de acasă, iar soţia l-a declarat dispărut, pentru că, la acea dată, nu s-a mai întors. B. Ramona, de 17 ani, din Betfia, a plecat anul acesta de acasă şi nu s-a mai întors. Şi ea este cunoscută de poliţişti ca plecând adesea de la domiciliu. În acest an, 36 de familii au anunţat dispariţia a tot atâtea persoane. Lucrătorii Serviciului Judiciar au reuşit să rezolve pozitiv 25 de cazuri, rămânând în "lucru" 11: majoritatea minore, bolnavi psihici sau cunoscuţi alcoolici. *************** Referitor la aspectele medicale ale părăsirii domiciliului, prof. dr. Gavril Cornuţiu, medic primar psihiatru, ne-a spus că "este vorba despre o tulburare de comportament care se întâlneşte în cazul mai multor boli psihice, de genul schizofreniei, psihopatiilor, a demenţei sau a dependenţei de droguri". Oricum ar fi, a nu şti unde ţi-e aproapele, mai ales bolnav fiind, este dureros. De aceea, cei care au în familie persoane care ar putea fi "tentate" să plece de acasă, mai ales când acest fapt se datorează unei boli, au datoria de a-i supraveghea îndeaproape. Pentru că totdeauna a preveni este mai uşor decât a rezolva o problemă...