Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Roland Lohkamp, şi consulul acestei ţări la Timişoara, Rolf Maruhn, s-au întâlnit, ieri, la Oradea, cu reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean Bihor şi Primăriei municipiului Oradea pentru a discuta despre oportunităţile de investiţie pentru firmele germane şi planurile de dezvoltare ale judeţului Bihor.

Ambasadorul german a ţinut să precizeze că relaţiile dintre România şi Germania au evoluat în bine în ultimii ani. "Anul trecut, Germania a fost partenerul numărul unu al României în domeniul comerţului, iar în acest an, am evoluat de la locul patru la locul trei în ceea ce priveşte investiţiile străine în România", a declarat ambasadorul Germaniei la Bucureşti. Acesta a afirmat că regiunea de nord-vest a României este o zonă bogată şi dezvoltată din punct de vedere economic. Diplomatul german a declarat însă că oamenii de afaceri străini iau în considerare mai mulţi factori, când decid să investească într-o anumită regiune, cum ar fi un nivel scăzut al taxelor şi impozitelor, precum şi un preţ convenabil al terenului. "Importantă este şi existenţa forţei de muncă calificate şi o birocraţie diminuată. Contează, de asemenea, piaţa şi, bineînţeles, legătura la infrastructură. În Bihor există foarte puţine probleme în ceea ce priveşte forţa de muncă calificată. Altfel stă însă problema în cazul infrastructurii, în special construcţia de drumuri", a precizat Roland Lohkamp, care susţine că drumurile proaste din judeţ nu-i încurajează pe investitorii germani să se îndrepte spre Bihor. Totodată, ambasadorul Germaniei la Bucureşti a menţionat că în timpul întâlnirii cu conducerea judeţului au discutat şi despre rolul minorităţii germane în Bihor, precum şi despre interesul pentru cultura şi limba germană din partea locuitorilor. Vizita sa în Oradea a mai cuprins o întâlnire cu reprezentanţii Forumului Democrat German - Filiala Bihor, o discuţie cu episcopul romano-catolic Tempfli Jozsef, precum şi o vizită la fabrica de zahăr, firmă cu capital german.