În prag de sărbători, membrii Crucii Roşii s-au gândit să aducă o urmă de bucurie pentru 50 de vârstnici pe care i-a selectat în baza unei anchete sociale. Organizarea acestei acţiuni caritabile a fost posibilă datorită fondurilor strânse în urma emisiunii "Teledon" organizată de Crucea Roşie şi TVR. Pentru Bihor a fost repartizată suma de 3.500 lei, astfel unei persoane i-a revenit o sumă cuprinsă între 600 şi 800 lei, în funcţie de numărul persoanelor dintr-o familie. Celor 50 de persoane selectate li s-au oferit câte 2 kg zahăr, 2 kg făină, 2 l ulei, 2 kg orez, 2 pungi de macaroane, cutii de conserve, 3 kg de detergent, un pachet de delicat, o cutie margarină şi un detergent de vase. "În baza anchetelor făcute de membrii Crucii Roşii am identificat 50 de persoane care au peste 60 de ani şi un venit de 350 lei. Majoritatea au însă pensii de 250 de lei, iar pentru aceştia ajutorul nostru e binevenit", a declarat Alexandru Pantea, directorul Crucea Roşie Filiala Bihor. În paralel, membrii Crucii Roşii mai desfăşoară şi o altă acţiune de distribuţie de ajutoare pentru persoanele defavorizate, bolnavi, familii cu mulţi copii etc. Totodată, Crucea Roşie se pregăteşte pentru sărbătorirea în mai a "Lunii Crucii Roşii", când vor fi organizate şi alte acţiuni.