Al Pacino şi Joe Pesci s-ar putea alătura distribuţiei "The Irishman", un film biografic inspirat din viaţa presupusului asasin al liderului sindical Jimmy Hoffa, care va fi regizat de Martin Scorsese şi în care rolul principal va fi interpretat de Robert De Niro.

Robert De Niro şi Al Pacino au jucat împreună în "Naşul II", "Obsesia/ Heat" şi "Crime justificate/ Righteous Kill", De Niro şi Joe Pesci au jucat împreună în "Băieţi buni/ Goodfellas" şi "Casino", iar colaborarea dintre De Niro şi Martin Scorsese este una dintre cele mai renumite din istoria cinematografiei mondiale. Proiectul cinematografic "The Irishman" ar putea fi acela care i-ar aduce pentru prima oară împreună pe cei patru oameni de film pe aceleaşi platouri. Deşi se ştia deja, de aproape doi ani, că regizorul Martin Scorsese şi actorul Robert De Niro vor colabora din nou cu ocazia turnării acestui film inspirat din viaţa lui Frank Sheeran, presupusul asasin al lui Jimmy Hoffa, presa internaţională a început să vehiculeze abia recent numele actorilor Al Pacino şi Joe Pesci în calitate de colegi de distribuţie ai lui De Niro. Deocamdată, nu a fost anunţată data începerii filmărilor şi nici cea de lansare a filmului. În cazul ideal, Scorsese ar putea face din acest film următorul său proiect, odată încheiate filmările pentru "Hugo Chabrol", însă această informaţie nu a fost confirmată. Nici forma viitorului lungmetraj nu a fost deocamdată stabilită. Potrivit presei americane, Robert De Niro şi-ar dori ca filmul să fie separat în două părţi - o adaptare clasică a romanului "I Heard You Paint Houses", ce prezintă asasinatele comise de Frank "The Irishman" Sheeran, despre care se spune că ar fi autorul a peste 25 de crime, iar partea a doua va fi un film într-un film, în maniera lui Fellini, care face trimitere la colaborările cinematografice dintre De Niro şi Scorsese. Titlul romanului "I Heard You Paint Houses" se referă la o expresie argotică folosită în lumea mafiotă pentru a desemna contractele asasinilor profesionişti, indicând mai precis petele de sânge ale victimelor asasinate. Cartea a fost scrisă de Charles Brandt, care se împrietenise cu Sheeran cu puţin timp înainte de moartea acestuia, în 2003. Printre crimele pe care Sheeran i le-a mărturisit lui Brandt s-a numărat şi asasinarea lui Jimmy Hoffa, ordonată de şeful mafiot Russel Bufalino.