În cursul acestei săptămâni, reprezentantele ASP Bihor, Ramona Suciu şi Carmen Dinescu, în cadrul campaniei naţionale antitutun ce se desfăşoară în această perioadă, au fost prezente la Jandarmerie, unde au explicat care sunt riscurile la care se expun cei care hotărăsc să aprindă o ţigară.

Medicul Carmen Dinescu a precizat că "în urma calculării vârstei plămânului şi a emanaţiei de monoxid de carbon din aerul expirat, jandarmii au obţinut rezultate destul de bune, datorită faptului că majoritatea nu fumează şi practică în mod regulat sportul". Reprezentanţii ASP Bihor au ajuns ieri şi în Penitenicarul Oradea, unde, în faţa a 25 de persoane private de libertate, au vorbit despre riscurile la care se expun dacă fumează, faptul că acest lucru dăunează grav sănătăţii, putând produce boli grave, slăbirea organismului, îmbătrânirea şi chiar decesul. Şi persoanelor private de libertate li s-a calculat cantitatea de monoxid de carbon din plămâni şi vârsta plămânului. Activitatea s-a derulat în cadrul protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii şi are ca scop adoptarea de către persoanele private de libertate a unui stil de viaţă sănătos, prevenirea îmbolnăvirilor, eliminarea factorilor de risc care le pot pune sănătatea şi chiar în pericol.