Sorin Cigan rămâne după gratii
Trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi dare de mită, în stare de arest preventiv, fostul internaţional şi antrenor Sorin Cigan face tot posibilul să iasă de după gratii. După ce iniţial a atacat, fără succes, hotărârea care a dus la emiterea mandatului, Cigan a solicitat să fie eliberat sub control judiciar.
Magistraţii Tribunalului Bihor au respins, la începutul acestei săptămâni, solicitarea lui Sorin Cigan de eliberare sub control judiciar, la fel cum judecătorii Curţii de Apel au respins recursul declarat de acesta în privinţa mandatului de arestare. În plus, ieri, judecătorii s-au pronunţat şi asupra legalităţii măsurii de arestare preventivă, decizând că inculpatul va rămâne după gratii. La fel ca până acum, şi această hotărâre a fost atacată cu recurs. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a lui Sorin Cigan, în stare de arest preventiv, fost jucător de fotbal şi antrenor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi dare de mită, şi a Gheorghiţei Onu, preşedinte al Clubului de fotbal ACU Arad, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 8-13 iunie 2009, Cigan Sorin a pretins de la inculpata Onu Gheorghiţa, preşedintele Clubului ACU Arad, suma de 30.000 euro lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra conducerii Clubului FC Bihor şi asupra jucătorilor acestei echipe, pentru ca aceştia să nu-şi apere în mod corect şansele şi să piardă meciul cu ACU Arad. De asemenea, în acelaşi scop, la data de 13 iunie 2009, în pauza meciului dintre ACU Arad şi FC Bihor, Cigan le-a oferit jucătorilor echipei FC Bihor Oradea suma totală de 35.000 de euro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.