Un strigăt de ajutor în deşertul indiferenţei autorităţilor
Strigătul disperat al societăţii civile care, ieri, a marcat Ziua internaţională a violenţei domestice a fost redus la tăcere de către reprezentanţii autorităţile locale şi judeţene, care, mult prea implicate în campania electorală, şi-au dat încă o dată aramă pe faţă, demonstrând că problemele stringente ale societăţii nu reprezintă pentru ei o prioritate, iar ele pot să sufere amânare.
În Sala Festivă a Casei de Cultură a municipiului Oradea, unde Filiala Bihor a Uniunii Femeilor a inaugurat campania de două săptămâni împotriva violenţei, doar câteva vaşnice combatante ale luptei împotriva violenţei şi-au făcut apariţia. Printre invitaţi, nu s-a numărat nici o oficialitate locală, singurii care au dat curs invitaţiei fiind câţiva funcţionari, prea puţin importanţi când vine vorba de luarea unor decizii. Indolenţa în care se complac autorităţile locale este singura justificare a faptului că, nici la ora actuală, în Bihor nu există un adăpost pentru victimele violenţei domestice. Astfel, lipsa banilor mereu invocată de către autorităţile judeţene şi locale păleşte în faţa apatiei generalizate care a pus stăpânire pe conducătorii acestor instituţii, întărindu-ne încă o dată convingerea că cei puşi în funcţii şi plătiţi să rezolve astfel de probleme sociale nu sunt nici pe departe interesaţi de problemele comunităţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.