Achiziţii suspecte de certificate verzi - Control la Electrica Furnizare
Ministerul Energiei a cerut două controale la Electrica Furnizare, după ce a primit numeroase sesizări cu privire la achizițiile de certificate verzi ale acestei companii, și așteaptă finalizarea controalelor până vineri, a declarat Cristian Bușu, secretar de stat în cadrul instituției. Un prim audit pe această temă a fost demarat încă de la finele lunii trecute.
„Noi am primit o sesizare, în care se spunea că la Electrica Furnizare a avut loc o tranzacție. Noi am luat act de această sesizare. La sfârșitul lunii trecute am solicitat realizarea unui raport comprehensiv în ceea ce privește toate elementele sesizate cu privire la activitatea filialei Electrica Furnizare. Acum, după ce lucrurile au luat o altă turnură, am constatat că nu doar un audit intern este necesar, trebuie să existe și un control de afară. Deci pe acest subiect, pe două planuri, le-am dat termen sfârșitul săptămânii ca să avem totul pe masă, ca să putem fi transparenți”, a spus oficialul ministerial.
Acesta a subliniat că, până la rezultatele controalelor, nu poate specula cu privire la corectitudinea tranzacției.
„Până atunci n-aș vrea să spun că e ceva în neregulă sau că e totul în regulă. Când vom avea aceste două rapoarte de audit, dacă ceva va fi în neregulă, vom avea toleranță zero. Dacă e să fie, vor cădea foarte multe capete. Nu vreau să mă pronunț până atunci, pentru că nu este corect. Nu vreau să se spună că ministerul intervine asupra Electrica sau că Electrica intervine asupra Electrica Furnizare. Haideți să o facem profesionist. Aștept aceste două rapoarte vineri, ca să putem să fim transparenți și față de presă și față de consumatori, până la urmă”, a arătat Bușu.
Întrebat de unde au venit sesizările, el a amintit de sistemul de tip „whistle blower” implementat de Electrica împreună cu Transparency International.
„Au fost mai multe sesizări, pe toate părțile. Și prin intermediul sistemului de whistle blower, am primit și eu pe mailul de la minister. Atunci am zis dacă tot sunt mai mute guri, să vedem despre ce este vorba, dar să o facem profesionist. Dacă nu faci acest lucru profesionist, impactul pe bursă poate fi crucial, iar noi nu vrem să riscăm un astfel de impact”, a mai spus Bușu.
Hotnews a relatat, vineri, că Electrica Furnizare a efectuat în lunile aprilie — mai 2016 mai multe tranzacții, cumpărând 1,6 milioane de certificate verzi de aproape 60 de milioane de euro, de la firme aparținând grupului portughez EDP Renewables. Aceste tranzacții au atras atenția prin volumul neobișnuit de mare și perioada lungă de livrare, până în 2019, în condițiile în care piața se confruntă cu un excedent uriaș de certificate verzi și în condițiile în care se anunță reducerea cotei obligatorii a acestora.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.