Avertisment din partea Comisiei Europene
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE), România a fost avertizată de Comisia Europeană, alături de alte ţări europene, pentru neimplementarea Directivei serviciilor, prin care se deschide piaţa serviciilor concurenţei transfrontaliere.
Comisia Europeană aceasta a trimis aviz motivat României - a doua fază a procedurii de încălcare a tratatelor, pentru că nu a primit notificări cu privire la adoptarea tuturor modificărilor legislative impuse de Directivă. Alături de România, au fost avertizate şi Austria, Belgia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Portugalia, Marea Britanie şi Slovenia. Directiva 2006/123/CE a fost adoptată la sfârşitul anului 2006, iar termenul de implementare în toate statele membre Uniunii Europene (UE) era 28 decembrie 2009. Această Directivă privind serviciile urmăreşte îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice a serviciilor, iar statele membre ale UE trebuie să elimine barierele juridice şi administrative nejustificate sau disproporţionate la crearea unei întreprinderi sau la furnizarea de servicii transfrontaliere în UE.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.