Frontiera verde
Călătorie cu scop imprecis
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Valea lui Mihai-Barantău au reţinut la ieşirea din ţară pe Mariana S., de 23 de ani, domociliată în Bucureşti, care a declarat la controlul de frontieră un alt scop al călătoriei decât cel real. Pentru fapta comisă acesteia nu i s-a permis ieşirea din România. În acest scop, conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor reaminteşte tuturor participanţilor la trafic că dreptul la liberă circulaţie este un drept constituţional, atâta timp cât este exercitat cu bună credinţă. Orice încălcare a normelor legale sau eludare a legii atrage după sine pierderea acestui drept şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Marfă fără documente
La S.P.F. Girişu de Criş, poliţiştii de frontieră au reţinut în trafic o camionetă marca Aro, înmatriculată în judeţul Bihor, la volanul căreia se afla Alexandru I. Acesta transporta lemne fără a avea documente legale. Bunurile au fost reţinute de către reprezentanţii Ocolului Silvic Oradea, în vederea confiscării. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10.000.000 de lei.
Necolaborare cu organele vamale
Poliţiştii de fontieră din cadrul P.T.F. Borş au reţinut, la intrarea în ţară, cetăţeanul român Marius O., de 31 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Italia, asupra căruia au fost descoperite, la controlul comun efectuat de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, un număr de 40 de anvelope, pentru care cel în cauză nu poseda mijloacele necesare achitării taxelor vamale aferente. Din cauza refuzului acestuia de a depozita bunurile în custodia organului vamal, nu i s-a permis intrarea în ţară a mărfii, valoarea acesteia fiind estimată în jurul sumei de 40.000.000 de lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.