Chindia Târgovişte - Luceafărul Oradea 2-1 - N-au avut forţa să revină
Pe Stadionul „Eugen Popescu” din Târgovişte, în faţa a aproximativ 2.000 de specatori, echipa din localitate a învins Luceafărul cu 2-1 (2-0) menţinându-se în continuare în lupta pentru promovare. Jocul a contat pentru etapa a 31-a din Liga a II-a la fotbal.
După cum o arată şi scorul, partida de la Târgovişte a avut două reprize distincte. Bihorenii au avut o prestaţie modestă în prima parte, perioadă în care a încasat şi cele două goluri. Scorul a fost deschis în minutul 32, Crinel Stoica finalizând cu un şut din demi-vole. Din păcate, a doua reuşită a gazdelor a căzut foarte prost, ea venind în prelungirile primei reprize atunci când are rolul demoralizator cel mai puternic. A marcat Cristian Cherchez dintr-o lovitură de penalty corect acordată. În repriza secundă evoluţia orădenilor s-a îmbunătăţit şi au apărut şi ocaziile la poarta gazdelor. Cea mai importantă a fost ratată de Matei în minutul 64. Totuşi, în ultimul minut de joc, Constantin Roşu a izbutit să reducă din diferenţă. Au urmat patru minute de prelungiri în care bihorenii au alergat după egalare, dar, pe fondul tragerilor de timp ale echipei gazdă, aceasta nu a mai venit. În etapa următoare Luceafărul va sta, deoarece ar fi trebuit să evolueze cu CSM Râmnicu Vâlcea, formaţie retrasă din campionat.
Luceafărul Oradea: Goia - Bedea, Hlinca, Fl. Cordoş, Ban - Chiş Toie, Codoban (83 Balla), Feher - C-tin Roşu (cpt.), M. Matei (80 Costea), Arnăutu (75 Cuc).
Antrenor: Alexandru Kiss.
Chindia Târgovişte: Căbuz - Martac, Ispas, Vătavu, C. Dinu (24 C. Stoica) - Pătru (cpt.), L. Mihai, Dumitraşcu, Pencea - Cr. Neguţ, Cherchez.
Antrenor: Nicolae Croitoru.
Alte rezultate din etapa a 31-a: UTA - Olimpia Satu Mare 2-0 , ASU Poli Timişoara - Juventus Bucureşti 2-1, Metalul Reşiţa - Academica Clinceni 1-1, Dacia Unirea Brăila - CS Mioveni 1-0, Foresta Suceava - FC Braşov 0-0. Astăzi, de la ora 17.00, se dispută CS Baloteşti - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Unirea Tărlungeni - Dunărea Călăraşi 0-3 (la masa verde). CS Afumaţi a stat.
CLASAMENT
1.Juventus Bucureşti 28 21 3 4 58-15 66
2.UTA 28 17 5 6 49-27 56
------------------------------------------------------------------------------------------------------
3.Sepsi Sf. Gheorghe 27 16 5 47-25 54
------------------------------------------------------------------------------------------------------
4.FC Braşov 28 15 8 5 45-27 53
5.CS Mioveni 28 15 6 7 40-21 51
6.Chindia Târgovişte 27 16 2 9 47-27 50
7.Olimpia Satu Mare 28 13 5 10 38-31 44
8.Dacia Unirea Brăila 28 13 4 11 33-33 43
9.Dunărea Călăraşi 28 11 8 9 39-34 41
10.Foresta Suceava 28 11 5 12 44-47 38
11.CS Afumaţi 27 10 5 12 30-30 35
12.Luceafărul Oradea 28 10 4 14 35-32 34
13.Academica Clinceni 28 9 4 15 37-57 31
14.ASU Poli Timişoara 28 8 6 14 36-49 30
15.CS Baloteşti 26 7 6 13 32-45 27
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
16.Metalul Reşiţa 28 6 2 20 30-59 20
17.CSM Rm. Vâlcea* 27 4 6 17 16-49 18
18.Unirea Tărlungeni* 28 2 5 21 15-63 3
* Echipe retrase din campionat în această iarnă, care vor pierde partidele cu 0-3.
** Din campionat va mai retrograda doar o echipă.
*** Primele două clasate promovează direct, iar locul al 3-lea va juca baraj cu ocupanta poziţiei a 12-a din Liga I.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.