Autoturism cu numere false La PTF Borş s-a prezentat la intrarea în ţară Attila M., de 26 de ani, conducând un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Belgia. La controlul de frontieră efectuat, precum şi din verificările efectuate prin Punctul de Contact din cadrul DPF Oradea, s-a constatat că autovehiculul este radiat din circulaţie, nefigurând în evidenţele autorităţilor belgiene ca fiind înmatriculat. Din declaraţiile persoanei în cauză a rezultat faptul că acesta a cumpărat autoturismul de la un parc auto din Belgia, primind, o dată cu acesta, şi certificatul de înmatriculare, iar numerele şi le-a procurat, ulterior, de la un atelier auto. Având în vedere cele constatate, bărbatului i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare. Fals privind identitatea La ieşirea din ţară prin PTF Borş s-a prezentat o femeie care s-a legitimat cu un paşaport românesc pe numele Daniela Liliana M., de 30 de ani. La controlul de frontieră efectuat s-a constatat că persoana în cauză nu este una şi aceiaşi cu cea din fotografia documentului.Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că persoana se numeşte, în realitate, Loredana Ştefania A., de 26 de ani, şi a recurs la această metodă deoarece avea dreptul la liberă circulaţie restricţionat întrcât a depăşit termenul legal de şedere în străinătate. Având în vedere cele constatate, tinerei i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.