Prejudiciu recuperat
Poliţiştii Biroului Furturi din Auto au început urmărirea penală faţă de orădeanul L.K., de 27 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Acesta este suspectat că ar fi sustras dintr-un autoturism marca Dacia 1310, parcat pe o stradă din municipiul Oradea, un radiocasetofon auto marca Blaupunkt. Prejudiciul, în valoare de 200 lei, a fost recuperat, iar cercetările continuă.

Tentat de telefonul mobil
Marţi, poliţiştii Compartimentului Criminalitate Judiciară au început urmărirea penală împotriva lui A.A., de 19 ani, din municipiul Oradea.
Acesta este bănuit că ar fi sustras dintr-un imobil de pe raza municipiului telefonul mobil al unui concitadin. Cercetările continuă.