Organizaţiile diecezane şi eparhiale Caritas din România organizează prima ediţie la nivel naţional a acţiunii intitulate "Un milion de stele". Aceasta se va desfăşura sâmbătă, de la ora 17.00, simultan în 7 oraşe din ţară: Iaşi, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj, Oradea, Blaj şi Timişoara.
Titlurile zilei
-
Două noi pasaje se deschid luni în Oradea - Traficul din zona Jumbo-ERA va fi reorganizat
Luni, 17 august, de la ora 11:00, circulația rutieră va fi deschisă pe cele două noi pasaje construite pe Calea Aradului, în zona Jumbo-ERA din Oradea. Este vorba despre un pasaj rutier subteran și unul suprateran, investiții menite să fluidizeze traficul într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.
-
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor - Încă o premieră națională în cardiologia intervențională
O procedură de trombectomie mecanică, realizată în premieră națională, a fost utilizată în tratamentul unei paciente tinere cu tromboembolism pulmonar masiv, pentru care tratamentul standard prin tromboliză intravenoasă era contraindicat.
-
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Parc de Specializare Inteligentă în Mădăras
Consilierii județeni au aprobat joi, 13 august, încheierea unui acord de parteneriat între Consiliul Județean Bihor și Comuna Mădăras pentru realizarea Parcului de Specializare Inteligentă Mădăras.
-
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor - Managementul, asigurat de o persoană juridică
Primăria Municipiului Oradea, împreună cu Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, a demarat procedura de achiziție publică în vederea achiziției serviciilor de management al Spitalului Județean, prin manager – persoană juridică.
-
Vineri, 14 august, la pasajul rutier Tram-tren cu patru benzi de circulație - Se deschide oficial traficul
Vineri, 14 august, de la ora 7.00, se deschide oficial traficul pe pasajul rutier suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix. În ultimele zile, traficul a fost deschis parțial, în regim de șantier.
-
O poveste care se scrie an de an prin oameni - Pop Simfonic la Catedrală
„Ce frumos este să fim din nou împreună, aici, în inima Oradiei, într-un loc în care muzica întâlnește credința, iar emoția întâlnește frumusețea” - cu aceste cuvinte a fost deschisă, miercuri seara, în data de 12 august, cea de-a VI-a ediție a concertului „Pop Simfonic la Catedrală”, eveniment devenit deja o tradiție a verii orădene și un reper al dialogului dintre cultură și spiritualitate.
Horoscop
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Azi, 13 noiembrie
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Se stabileşte lista candidaţilor la funcţiile create prin Tratatul UE
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Israelul, dispus să reia negocierile de pace cu Siria
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Baschetbaliştii au spus adio Cupei României
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Condamnaţi la "spectacol cu fluier" în nămol! - AS Roşia - Gloria Căbeşti 2-1 (1-0)
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Selecţie la karate
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Concurs de şah şi table
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Cu Fortuna Covaci, doar varianta victoriei
- 13 Noiembrie 2009
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală
Ion Simuţ
Presa, câinele de pază al democrației (cum se zice), nu e mulțumită să latre, vrea să muște, chiar să sfâșie, să sfarme în bucăți, să anuleze pe cine nu-i convine. Aici voiam să ajung cu teoria asta introductivă, la starea actuală din jurul guvernului demis. Unii jurnaliști par că nu înțeleg situația în care a adus țara votul anti-Bolojan, având drept consecință destrămarea coaliției stabile de guvernare.
Cetățeanul surmenat
Vă e greu, vă supără canicula, prețurile, criza apei, cea energetică... gândiți-vă că parlamentarii noștri au fost la muncă și săptămâna asta. În vipia aia bucureșteană, scandal, mizerii politice... E drept, o fac pentru un purcoi de bani, dar parcă și așa „costă cât nu face”. Dulce răzbunare!
Crişana TV
Lucrările de modernizare și extindere a Bazei didactice și de cercetare „Gaudeamus” din Stâna de Vale au transformat clădirea într-un spațiu modern, destinat activităților didactice, de cercetare, lectură și recreere pentru studenții Universității din Oradea.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


