CNAS anunţă că de la 1 iulie, femeile însărcinate pot efectua analize medicale specifice şi peste valoarea plafonului lunar.
Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
În perioadele de caniculă, pe drumurile naţionale - Restricții de circulație
Începând de azi, 24 iulie, patrule mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Bihor și ai Inspectoratului Județean de Poliție Bihor - Serviciul Rutier verifică respectarea tonajului autorizat și interdicția de a circula în condiții de cod canicular pentru mijloacele de transport mărfuri care se deplasează pe drumurile naționale din județ.
- 24 Iulie 2023
- Citeste
Începând de azi, 24 iulie - Trasee ale liniilor de autobuz deviate
Începând de azi, 24 iulie, s-a închis circulaţia rutieră pe strada Oneştilor, pe porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu de la intersecția cu str. T. Vladimirescu, până la intersecția cu str. Barcăului, în vederea executării lucrărilor de înlocuire și extindere a reţelei de termoficare.
- 24 Iulie 2023
- Citeste
Oradea - Apă caldă întreruptă pentru 14 puncte termice
Termoficare Oradea întrerupe marţi, 25 iulie, ora 8.00, furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentaţi de 14 puncte termice din zona Ioşia. Estimativ, furnizarea apei calde va fi reluată miercuri, la ora 23.30.
- 24 Iulie 2023
- Citeste
Cod galben de furtuni şi caniculă - În sudul ţării este Cod roşu
Meteorologii au emis avertizări Cod roșu de temperaturi extreme valabile marți și miercuri în mai multe județe din sudul țării și în Capitală. În nprd-vestul ţării instabilitatea atmosferică este în creştere.
- 24 Iulie 2023
- Citeste
Două vieți curmate în doar șase zile, în apele din județul Bihor - Încă o tragedie la scăldat
În perioada 17 - 22 iulie a.c., în apele din Bihor și-au pierdut viața două persoane, ultima tragedie producându-se sâmbătă, pe raza comunei Tinca după ce luni, 22 iulie a.c., un bărbat a fost scos fără suflare, de pompieri, din Crișul Repede, în zona Barajului Ioșia, din municipiul Oradea.
- 24 Iulie 2023
- Citeste
Şantierele de pe arterele principale, închise până la începerea anului şcolar - Lucrările sunt în grafic
Lucrările de reabilitare a rețelelor de termoficare din municipiul Oradea, etapa a treia, sunt în fază avansată, 76% dintre traseele incluse în contracte fiind înlocuite sau aproape finalizate.
- 23 Iulie 2023
- Citeste
Muzeul Ţării Crişurilor a găzduit cea de-a XXX-a ediţie - Târgul Meşterilor Populari
Peste o sută de meşteri populari din toate zonele ţării, dar şi din ţările vecine, respectiv Republica Moldova, Serbia sau Ungaria, au fost prezenţi la sfârşit de săptămnă, la Oradea, în cadrul celei de-a XXX-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari din România.
- 23 Iulie 2023
- Citeste
Waves Festival - Sfaturi pentru petrecăreţi
Polițiștii de prevenire și cei rutieri, împreună cu reprezentanții în teritoriu ai Agenției Naționale Antidrog și cu jandarmi, au fost alături de cetățeni, la Waves Festival, cu jocuri, concursuri, recomandări preventive prețioase, laboratorul de siguranță rutieră și ochelari care distorsionează realitatea, simulând efectele consumului de alcool și substanțe psihoactive.
- 23 Iulie 2023
- Citeste
Criștioru de Jos. Zilele comunei - Serbare câmpenească „La Izvorul lui Horea”
La sfârșitul acestei săptămâni, mai precis în 29-30 iulie, la hotarul dintre satele Săliște de Vașcău și Poiana, în organizarea Primăriei și a Consiliului Local Criștioru de Jos se va desfășura serbarea câmpenească „La Izvorul lui Horea”.
- 23 Iulie 2023
- Citeste


