Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor dispune de un Laborator de Medicină Nucleară complet modernizat, cu infrastructură nouă și aparatură modernă. Acesta respectă toate normele fundamentale de securitate radiologică pentru practica medicinei nucleare.
Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
În Bihor - Microbuze electrice pentru școli
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de marți, 30 mai, un proiect de hotărâre privind depunerea cererii de finanțare cu fonduri europene pentru achiziționarea unor microbuze electrice pentru școlile din Bihor.
- 01 Iunie 2023
- Citeste
Festivalul Internațional de Teatru Oradea - A început cu un spectacol al Grupului Iza
Oradea este în sărbătoare. Până pe 11 iunie, iubitorii de teatru vor avea la dispoziție nu mai puțin de 26 de spectacole de la teatre renumite din întreaga țară și de peste graniță, două concerte, dar și lansări de carte și discuții despre teatru. Startul festivalului a fost dat miercuri, cu o surpriză din partea actorilor orădeni, urmată apoi de un concert al Grupului Iza.
- 01 Iunie 2023
- Citeste
33 de familii care au sărbătorit Nunta de Aur - Premiate de Primăria Oradea
Primarul Florin Birta a felicitat miercuri, 31 mai, 33 de familii care au sărbătorit Nunta de aur, împlinind 50 de ani de căsătorie. Festivitatea de premiere a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, după aproape trei ani de pauză cauzată de pandemie.
- 01 Iunie 2023
- Citeste
Luna curățeniei în județul Bihor - Voluntarii șteieni, demonstrație de forță
În cadrul campaniei Luna curățeniei în județul Bihor, ce s-a desfășurat pe durata lunii mai, voluntarii șteieni au dat dovadă de un spirit civic de echipă formidabil, reușind o adevărată demonstrație de forță în cele cinci acțiuni desfășurate pe teritoriul orașului Ștei.
- 01 Iunie 2023
- Citeste
Băile Felix. Parcare cu 800 de locuri deschisă oficial
Începând de astăzi, 1 iunie, parcarea de la intrarea în Băile Felix dinspre Oradea este oficial deschisă. Inaugurarea a fost făcută miercuri, de către Primăria Sânmartin. Începând de astăzi, parcarea în stațiunea bihoreană este exclusiv cu plată.
- 01 Iunie 2023
- Citeste
Un copil a fost transportat la spital în cod roșu, alte două persoane rănite - Accident grav pe strada Șanțului
Un copil a suferit răni grave fiind transportat la spital în cod roșu medical, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier pe strada Șanțului din Oradea. Mama lui a fost descarcerată și încă un adult a fost rănit.
- 31 Mai 2023
- Citeste
Transport local în Oradea - Programul pentru perioada 1 - 5 iunie
În minivacanţa de 1 iunie şi de Rusalii, mijloacele de transport în comun din Oradea au un program de circulaţie uşor modificat. Astfel, tramvaiele şi autobuzele OTL SA vor circula în perioada 1 – 5 iunie după următorul program:
- 31 Mai 2023
- Citeste
Restricţii şi modificări în traficul rutier din Oradea
În perioada 6 iunie – 6 septembrie, se modifică circulația rutieră în zona Parcului Bălcescu. De asemenea, la solicitarea constructorilor, se vor institui restricții de circulație pe străzile Iancu de Hunedoara, Fabian Imre, Boda Oszkar şi Spiru Haret.
- 31 Mai 2023
- Citeste
Ziua Porţilor Deschise la toate subunităţile de pompieri
Pompierii militari bihoreni vor desfășura, joi, 1 iunie, la sediile tuturor subunităţilor din judeţ, o serie de activități dedicate copiilor.
- 31 Mai 2023
- Citeste


