Ca în fiecare an, la 6 octombrie, vulcaniștii beiușeni aniversează înființarea celui dintâi „gimnaziu” românesc de la Brazda de Vest. La 6 octombrie 1828, episcopul greco-catolic Samuil Vulcan întemeia cea dintâi citadelă a învățământului românesc din această parte de țară. În actul de fondare, instituția de învățământ de la Beiuș era gimnaziu cu patru clase, iar la 6 februarie 1935 a fost completat la șase clase.
Titlurile zilei
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
-
Nunta de Aur, a 13-a ediţie din acest an - 31 de cupluri din Oradea, premiate
Primarul Florin Birta a premiat miercuri, 14 octombrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 31 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a treisprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
Ambasadorul Suediei în România, la Oradea - Vizită la primărie
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a primit astăzi vizita ambasadorului Suediei în România, Excelența Sa Therese Hydén. Diplomatul și-a exprimat aprecierea față de modul în care administrația publică locală a transformat orașul, dar și vizavi de felul în care reușește să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea acestuia.
- 07 Octombrie 2021
- Citeste
Covid-19 în Bihor - Record de cazuri noi
Panta ascendentă cu înmulțirea cazurilor de Covid-19 în Bihor este tot mai abruptă. Joi au fost înregistrate 339 de cazuri noi, ducând numărul total al cazurilor active din Bihor la 2.788. La Terapie intensivă erau 56 de persoane.
- 07 Octombrie 2021
- Citeste
Ambasadorul Elveției, Arthur Mattli, prezent la deschiderea Școli Tehnice Holcim din Aleșd: „După apă, cimentul este produsul pe care-l folosim cel mai des!”
Fabrica de ciment Holcim din Aleșd a găzduit miercuri, 6 octombrie, inaugurarea noii sale școli tehnice, un proiect care sprijină tinerii să se integreze pe piața muncii și să devină tehnicieni în industria cimentului.
- 07 Octombrie 2021
- Citeste
Decizii ale comisiei de circulație și trafic rutier - Restricţionări ale traficului în Oradea
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier din cadrul Primăriei Oradea s-a întrunit miercuri, 6 octombrie, pentru a analiza solicitările care privesc restricționări ale traficului în municipiu.
- 06 Octombrie 2021
- Citeste
Furnizarea apei calde, întreruptă pentru 7 puncte termice - Avarie în zona centrală a Oradiei
Termoficare Oradea a anunţat că pentru remedierea unei avarii apărute la rețeaua termică primară, începând de ieri, 6 octombrie, ora 11.00, se întrerupe furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentați din puncte termice 409, 410, 411, 413, 415, 416, 418.
- 06 Octombrie 2021
- Citeste
Concursul de soluţii pentru Centrul Cultural Multifuncţional - Întâlnire de lucru în teren
Viitorul Centru Cultural Multifuncțional va fi construit pe un teren situat lângă ITM Bihor, în baza unui parteneriat între Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Oradea. Cei interesaţi să participe la concursul de soluţii pentru edificarea centrului au fost invitaţi la o vizită în teren ieri, la ora 11.00.
- 06 Octombrie 2021
- Citeste
Închisoare cu suspendare şi interzicerea accesării de fonduri UE - Fraudă cu fonduri europene
Administratorii a două firme din Bihor au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, după ce au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, pentru că au obţinut fonduri europene pe baza unor documente false. Inculpaţilor li s-a interzis să acceseze fonduri UE pe o perioadă de doi ani şi să participe la proceduri de achiziţii publice pe o durată de un an.
- 06 Octombrie 2021
- Citeste
Campioana olimpică de la Beijing, Constantina Diţă, invitat special - Crosul toamnei la Vadu Crisului
„Fiecare campion a fost la un moment dat un concurent ce a refuzat să se dea bătut" - Constantina Diță, campioană olimpică la marathon la Jocurile Olimpice de la Beijing va fi prezentă la Crosul toamnei din Vadu Crişului.
- 06 Octombrie 2021
- Citeste
Ștei, Covid-19: creșteri numerice atât la internări, cât și la vaccinare!
Managerul Radu-Cornel Aron anunța că deja de marți, 5 octombrie, toate paturile din secția Covid a Spitalului Orășenesc Ștei fuseseră ocupate. Interlocutorul nostru a mai declarat că, în urma creșterii rapide a numărului de infectări, a decis suplimentarea numărului de paturi și a personalului din secția Covid.
- 06 Octombrie 2021
- Citeste


