Ambasadorul Elveției, Arthur Mattli, prezent la deschiderea Școli Tehnice Holcim din Aleșd: „După apă, cimentul este produsul pe care-l folosim cel mai des!”
Fabrica de ciment Holcim din Aleșd a găzduit miercuri, 6 octombrie, inaugurarea noii sale școli tehnice, un proiect care sprijină tinerii să se integreze pe piața muncii și să devină tehnicieni în industria cimentului.
Evenimentul a beneficiat de prezența ambasadorului Elveției - Arthur Mattli, a președintelui Consiliului Județean Bihor – Ilie Bolojan, a șefului Inspectoratului Școlar Județean Bihor – Horea Abrudan, a CEO-ului Holcim Romania - Bogdan Dobre, a directorului fabricii Holcim din Aleșd – Florin Păcurar și a celor 20 de tineri care urmează cursurile școlii.
„Este o zi importantă, nu doar pentru Holcim România, ci pentru întreg sistemul educațional din țară. Deschiderea școlii tehnice este pentru mine o dovadă de implicare în comunitate. În Elveția, învățământul tehnic și dual reprezintă coloana vertebrală a sistemului educațional. Același lucru îmi doresc să se întâmple și aici. Investiția în această școală este o investiție în infrastructura României. Am văzut cu toții facilitățile financiare pe care România le primește de la UE (n.r. PNRR). Aceste facilități se vor traduce în proiecte iar cele mai multe dintre proiecte vor avea nevoie de ciment și de oameni pregătiți în acest domeniu. După apă, cimentul este produsul pe care-l folosim cel mai des”, a spus ambasadorului Elveției în România, Arthur Mattli, care a subliniat că fabricile Holcim au fost constant modernizate, astfel încât să ofere ciment de calitate, protejând în același timp mediul înconjurător.
Despre importanța învățământului tehnic a vorbit și șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan: „Județul Bihor se dezvoltă bine din punct de vedere economic, iar cum tehnologiile din fabrici sunt în continuă schimbare și progres, trebuie să învățăm să ținem pasul cu ele. La fel se întâmplă și cu profilul absolventului căutat pe piața muncii, care este mereu în schimbare. Bihor este pe unul din județele fruntașe când vine vorba de învățământul tehnic și dual și trebuie să continuăm în această direcție. Este o formă de învățământ win-win în care toată lumea implicată are de câștigat”.
Miza este stabilitatea
Directorul fabricii de ciment Holcim Aleșd, Florin Păcurar, a spus că Școala Tehnică a fost un vis împlinit și că este foarte important ca „tinerii să învețe ce au de făcut înainte de a pune totul în practică. Este nevoie în primul rând de atitudine și responsabilitate. Sunt convins că astăzi, aici, începe o frumoasă poveste de succes”, a mai spus Păcurar.
În ceea ce privește cursanții, cei mai mulți dintre ei au ales Holcim datorită stabilității.
„Am terminat liceul la Alexandru Roman în Aleșd și nu știam unde să merg. Am auzit de această școală și am decis să vin aici. Voiam să văd dacă mă pot adapta. Sunt mulțumită de alegerea făcută, mai ales că există posibilitatea să evoluez în această carieră. Îmi plac colegii și cursurile și mă bucur că voi lucra aici. Este o stabilitate care contează mult în ziua de astăzi”, a spus Gianina Secara, care locuiește într-un sat la 20 de km de Aleșd. De o părere asemănătoare a fost și Daniela Moldovan: „Am ales stabilitatea. Eu sunt din Câmpulung. Avem și acolo o fabrică Holcim și îmi place cum este structurată și cum se lucrează”.
În clasa abia formată nu sunt doar absolvenți de liceu ci și tineri cu studii superioare. „Eu am terminat Facultatea de Geografie a Turismului în limba engleză. Am ales varianta de a veni la aceste cursuri la îndemnul părinților. Este foarte important că după cei doi ani, cât durează școala, avem asigurat un loc de muncă. Condițiile de aici sunt excelente”, a povestit, pentru Crișana, George Bulzan din satul Borozel.
Programul educațional Școala Tehnică Holcim este găzduit de fabrica de ciment din Aleșd și include module de învățare teoretice și practice oferite de specialiști din cadrul Holcim și Somaco, în colaborare cu profesori de la Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd. Modulul teoretic include cursuri tehnice precum: procesul și tehnologia de fabricare a cimentului, calitate, mentenanță mecanică, preventivă, electrică, tehnologia prefabricatelor, SSM și mediu, dar și cursuri generale precum matematică, fizică, chimie, limbi străine (engleză), desen tehnic, IT. Elevii vor avea oportunitatea să aplice cunoștințele dobândite teoretic în diferite departamente din cadrul fabricii Holcim Aleșd și Câmpulung, a fabricii Somaco Teiuș și Timișoara și a stațiilor de betoane Holcim din zonă.
Toate costurile asociate proiectului (echipamente necesare studiului, transport, cazare, mese) sunt suportate integral de companie. În plus, se vor acorda și burse de merit, în funcție de performanțele individuale. La finalul celor 2 ani de studii, absolvenții vor primi diploma de tehnician în industria cimentului, recunoscută de Ministerele Educației și al Muncii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.