Reprezentanţii PRM se vor reuni, azi, la Bucureşti, la plenara Consiliului Naţional al partidului, în care liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, îşi va lansa oficial candidatura pentru Preşedinţie. Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a precizat &icir
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Geoană, la arborarea drapelului României la sediul NATO în 2 aprilie
Ministrul de Externe Mircea Geoană va participa, în 2 aprilie, la Bruxelles, la festivitatea de ridicare a drapelelor naţionale ale celor şapte noi membri ai NATO, organizată pentru a marca aderarea oficială a României, Bulgariei, Sloveniei, Slovaciei, Lituaniei,
- 27 Martie 2004
- Citeste
Iliescu: Este încă posibil ca România să încheie negocierile în octombrie
Preşedintele Ion Iliescu a apreciat, ieri, la Bruxelles, că este "încă posibil" ca România să încheie negocierile de aderare la UE înainte de finalul mandatului actualei Comisii Europene în octombrie, în ciuda sarcinilor care revin autorită
- 27 Martie 2004
- Citeste
Octavian Bara - candidatul umaniştilor?
Deputatul Mihai Bar susţine că încă nu şi-a găsit un partid pentru care să candidaeze pentru fotoliul de primar al Oradiei în alegerile locale din iunie, iar ca independent, consideră că şansele sale de câştig sunt mult diminuate. T
- 27 Martie 2004
- Citeste
Un` te duci tu, PNŢ?
Conducerea Organizaţiei de tineret a PNŢCD va participa la Conferinţa Naţională care se va desfăşura pe 27 martie, la Bucureşti. La acest eveniment sunt invitaţi 300 de delegaţi din ţară şi străinătate, incluzând lideri
- 27 Martie 2004
- Citeste
Tinerii din PRM doresc blocuri în loc de vile
PRM Bihor, prin filială sa de tineret, se luptă pentru obţinerea de locuinţe, pentru tinerii proaspăt căsătoriţi. ``În locul cartierului de vile, care o să se construiască pe calea Clujului, ar fi mult mai bine să se ridice doar blocuri pe
- 27 Martie 2004
- Citeste
Două hectare de teren, vândute în dispreţul legii
Primăria a fost prinsă cu mâţa-n sac Scriam, în urmă cu o lună, despre interesul ciudat al Primăriei Oradea de a înstrăina un teren în suprafaţă de 19.060 mp, situat în Episcopia Bihor, în favoarea SC Damaco Logistic S
- 27 Martie 2004
- Citeste
Cu un pas mai aproape de Franţa...
Ziua Internaţională a Francofoniei a prilejuit organizarea unor manifestări dintre cele mai diverse în majoritatea şcolilor din Oradea. Sub genericul "Didactica ştiinţelor în spaţiul francofoniei", la Colegiul Tehnic "Traian Vuia" şi la Liceul Peda
- 27 Martie 2004
- Citeste
Mai ai chef de carte, când te îndrăgosteşti?
În ceea ce mă priveşte, relaţia de cuplu nu-mi afectează activitatea şcolară. Dimpotrivă, iubirea mă ambiţionează, mă inspiră şi îmi dă putere să merg mereu mai departe. Anca Ciorba Nici pe mine nu mă afe
- 27 Martie 2004
- Citeste
Totti, Samuel şi Emerson, doriţi de Abramovici
Patronul echipei Chelsea, Roman Abramovici, oferă o sută de milioane de dolari pentru jucătorii formaţiei AS Roma, Francesco Totti, Walter Samuel şi Emerson, a anunţat cotidianul "Daily Mirror". Potrivit sursei citate, directorul executiv al grupării londoneze, Pet
- 27 Martie 2004
- Citeste


