ORADEA. Consiliul Local Oradea a aprobat un nou regulament care modifică radical modul în care se vor obține avizele de urbanism în regiune. Începând de luna aceasta, Municipiul Oradea devine oficial coordonatorul procesului de avizare pentru toate cele 14 comune din Zona Metropolitană, punând în aplicare noile prevederi ale Codului urbanismului (Legea nr. 169/2026).
Titlurile zilei
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia: Bihor - Stadiul fizic al lucrărilor
Compania Națională de Căi Ferate a prezentat progresul lucrărilor pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”.
-
Avanpremiere, invitați și evenimente speciale - TIFF Oradea începe vineri
Cea de-a 9-a ediție TIFF Oradea aduce, între 25 și 27 septembrie, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la festivalurile de la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele filmelor. O selecție dedicată naturii și experiențe, precum „Beyond Frontiers” și „Picnic în Vie”, completează programul celor trei zile.
-
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
-
Sute de persoane au participat la activitățile desfășurate de polițiști - „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
Prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră și siguranța în mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii bihoreni, prin activități interactive, demonstrații și întâlniri directe cu cetățenii.
-
Finala Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - Școala de Gust, la Oradea
Județul Bihor va găzdui, în premieră, sâmbătă, 3 octombrie, o competiție gastronomică națională desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs’ Societies.
-
O tânără de origine română a devenit Miss Italia 2026 - Sarah Rizea este sportivă de performanță
Sarah Rizea, o tânără de 18 ani de origine română, a câștigat titlul Miss Italia 2026. Finala concursului de frumusețe a avut loc luni seară, la Castelul Santa Severa, lângă Roma, și a fost prezentată de Giulia Salemi.
ANPC atrage atenția: consumatorii primesc mai puțin produs pentru aceeași sumă - Păcăliți la gramaj
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenția asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantității unui produs în timp ce prețul rămâne neschimbat sau nu scade proporțional, astfel încât consumatorul primește mai puțin produs pentru aceeași sumă.
- 27 August 2026
- Citeste
Bacalaureat de succes, decalaje urban-rural la Evaluarea Naţională - Una călduță, alta rece
Școlile din județul Bihor au obținut în acest an cea mai bună rată de promovare la Bacalaureat din cel puțin ultimii 15 ani, însă rezultatele Evaluării Naționale evidențiază în continuare diferențe majore între elevii din mediul urban și cei din mediul rural, a declarat, joi, în ședința Colegiului prefectural, inspectorul școlar general Alin Ștefănuț.
- 27 August 2026
- Citeste
Tabără pentru Tineret în localitatea Câmp - Se caută constructor
Consiliul Județean Bihor a lansat joi, 27 august, licitația pentru execuția lucrărilor la viitorul Centru Județean de Orientare Școlară și Profesională cu Centru de Agrement/Tabără pentru Tineret din localitatea Câmp, orașul Vașcău.
- 27 August 2026
- Citeste
Mihai Jurca, șeful Cancelariei primului-ministru: Cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor
Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, printr-o postare pe Facebook.
- 27 August 2026
- Citeste
Amplasarea mobilierului urban în cvartale de locuit - Procedura a fost simplificată
Primăria Oradea a aprobat o procedură privind soluționarea solicitărilor referitoare la mobilierul urban din cvartalele de locuit, prin care sunt stabilite reguli unitare pentru amplasarea băncilor, coșurilor pentru deșeuri, rastelurilor pentru biciclete și a altor elemente de mobilier urban.
- 27 August 2026
- Citeste
Pentru 5 puncte termice din Municipiul Oradea - Fără apă caldă
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de marţi, 1 septembrie, ora 8.00, va opri furnizarea energiei termice pentru PT 303. Această măsură poate să afecteze, prin diminuarea parametrilor de presiune temperatură sau debit, și punctele termice PT 304, PT 308, PT 309 și PT 316.
- 27 August 2026
- Citeste
Încasările concertului „Lumină din Lumină”, completate de CJ Bihor - 300.000 de lei pentru Fundaţia Mihai Neşu
La ediţia din acest an a concertului „Lumină din Lumină”, desfăşurat în data de 30 martie, s-au strâns 193.000 de lei din vânzarea de bilete. Consiliul Judeţean Bihor a adăugat fonduri la această sumă, astfel încât Fundaţia Mihai Neşu a primit echipamente și mobilier în valoare totală de aproximativ 300.000 de lei.
- 27 August 2026
- Citeste
Eveniment organizat de BOR între 31 august și 3 septembrie - Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București, în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, sub tema „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”, conform basilica.ro.
- 27 August 2026
- Citeste
Academia Română și Academia de Științe a Moldovei - Sărbătoresc împreună Ziua Limbii Române
Ziua Limbii Române - 31 august - va fi sărbătorită împreună de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, potrivit unui comunicat de presă.
- 27 August 2026
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


