Doi tineri din comuna Petreu au fost reținuți de polițiștii din Marghita și sunt cercetați pentru mai multe furturi. Cei doi au furat din magazine, scări de bloc sau autoturisme.
Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
Flăcările au izbucnit în Oradea, Nucet, Săcueni și Ștei - Incendii în Bihor
Pompierii bihoreni au acționat, într-un interval de 13 ore, pentru stingerea a patru incendii izbucnite la un depozit al unei societăți comerciale, la două gospodării și la un bloc de locuințe din localitățile Săcueni, Nucet, Oradea și Ștei.
- 20 Ianuarie 2026
- Citeste
La 90 de ani de eternitate - Episcopul Roman Ciorogariu va fi comemorat
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei marchează, în anul 2026, împlinirea a 90 de ani de la mutarea la cele veșnice a Episcopului Roman Ciorogariu, ctitorul reînființatei Episcopii a Oradiei și ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
- 20 Ianuarie 2026
- Citeste
Lucrări la un nou pasaj rutier - Restricții de circulație în Oradea
Comisia municipală de circulație întrunită luni, 19 ianuarie, a aprobat mai multe solicitări privind instituirea unor restricții și modificări ale circulației rutiere în municipiul Oradea, necesare desfășurării lucrărilor de infrastructură.
- 19 Ianuarie 2026
- Citeste
Aproximativ 60.000 de spectatori, anul trecut - Teatrul Szigligeti din Oradea
Anul 2025 a avut pentru Teatrul Szigligeti din Oradea o importanță deosebită. Aniversarea a 125 de ani de la inaugurarea clădirii teatrului, precum și jubileul de 75 de ani al Trupei Lilliput, au definit cadrul profesional și instituțional al stagiunii.
- 19 Ianuarie 2026
- Citeste
Pasaj subteran în zona magazinului Jumbo din Oradea - Au început lucrările
Forarea primilor piloți la pasajul rutier subteran care se construiește în Oradea la intersecția dintre Calea Aradului și Centura Oradea, în apropierea magazinului Jumbo, pe DN79 a început luni, 19 ianuarie.
- 19 Ianuarie 2026
- Citeste
În plină iarnă, comuna Vadu Crişului va rămâne fără servicii esențiale - Apa și canalizarea, oprite!
La şedinţa de joi, 16 ianuarie, a Consiliului Local Vadu Crişului, din cele cinci puncte propuse pe ordinea de zi cel mai important a fost proiectul de hotărâre privind introducerea cererii de intrare în insolvenţă a societăţii Apă Canal Vadu Crişului SRL.
- 19 Ianuarie 2026
- Citeste
Părintele Iulian Robu a primit o nouă misiune - Un gând din partea credincioșilor
Chemarea răsunătoare a ritmului constant și uniform a clopotelor din turla Mănăstirii Franciscane „Adormirea Maicii Domnului” anunță enoriașii de orele când Altarul este deschis să primească Lumina Divină.
- 19 Ianuarie 2026
- Citeste
Creatoarea de modă Oana Berce, la World Rising Stars 2026 - A cucerit Georgia!
Georgia a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate frumuseții, modelingului și modei – World Rising Stars 2026, un festival care a reunit profesioniști, artiști și concurenți din toate colțurile lumii.
- 19 Ianuarie 2026
- Citeste
Simularea pentru elevii clasei a VIII-a la Limba și literatura română - Proba scrisă în 138 de școli
În județul Bihor s-a desfășurat luni, 19 ianuarie, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării județene pentru elevii clasei a VIII-a.
- 19 Ianuarie 2026
- Citeste


